Menu
RSS
Mesajul de Paște al președintelui CJ Galați: Sfintele sărbători pascale să vă aducă bucurie, să fiți sănătoși, să aveți pace și linște în case

Mesajul de Paște al președintelui C…

„Sfânta sărbătoarea a Înv...

Mesajul de Paște al deputatului Viorica Sandu: Să aveți sănătate, binecuvântare și bunăstare în familiile dumneavoastră!

Mesajul de Paște al deputatului Vio…

„Învierea Domnului aduce ...

Service-uri auto din Galați, sancționate de Inspectoratul Teritorial de Muncă

Service-uri auto din Galați, sancți…

În perioada 23 - 26 april...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Denia celor 12 Evanghelii la Catedr…

  Joia din Săptăm...

Rezultate excelente pentru gălățeni, la Istorie și Geografie

Rezultate excelente pentru gălățeni…

La Constanța, unde s-a de...

Oţelul îşi apără titlul de campioană

Oţelul îşi apără titlul de campioan…

Rezultatele Oţelului din ...

Ritualul spălării picioarelor, la Catedrala din Galați: o dovadă a iubirii aproapelui

Ritualul spălării picioarelor, la C…

În Joia Mare, Înaltpreasf...

Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului: Vom avea confirmarea că am acţionat în direcţia cea bună dacă tinerii noştri îşi vor creiona aspiraţiile pentru viitorul lor aici

Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului:…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Este oficial: Marian Barbu este noul rector al UDJ Galați

Este oficial: Marian Barbu este nou…

Senatul Universității a...

Prev Next

Joi, 09 Aprilie 2020 - Regional Press

România, tot pe locul 37

  • Publicat în Sport

FIFA a dat publicităţii joi clasamentul mondial al echipelor naţionale de fotbal care este identică cu cea precedentă, din luna februarie, ca urmare a faptului că toate meciurile internaţionale au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Reprezentativa României se menţine pe locul 37 în această ierarhie. Prima poziţie este ocupată în continuare de Belgia, urmată de Franţa, actuala campioana mondială, şi Brazilia, cea mai titrată selecţionată din fotbalul mondial.
În această perioadă erau programate mai multe meciuri de pregătire, precum şi barajele pentru calificarea la EURO 2020, competiţie amânată cu un an ca urmare a crizei generate de Covid-19.
Islanda, pe care România urma să o înfrunte pe 26 martie, la Reykjavik, în primul meci al barajului Ligii Naţiunilor pentru EURO 2020, se află în continuare pe 39, în timp ce posibilele adversare ale tricolorilor într-o eventuală finală a barajului, Ungaria şi Bulgaria, ocupă locurile 52, respectiv 59. Clasamentul FIFA pe luna februarie:
1 (1). Belgia 1.765 puncte
2 (2). Franţa 1.733
3 (3). Brazilia 1.712
4 (4). Anglia 1.661
5 (5). Uruguay 1.645
6 (6). Croaţia 1.642
7 (7). Portugalia 1.639
8 (8). Spania 1.636
9 (9). Argentina 1.623
10 (10). Columbia 1.622
11 (11). Mexic 1.621
12 (12). Elveţia 1.608
13 (13). Italia 1.607
14 (14). Olanda 1.604
15 (15). Germania 1.602
16 (16). Danemarca 1.598
17 (17). Suedia 1.579
17 (17). Chile 1.579
19 (19). Polonia 1.559

20 (20). Senegal 1.555
21 (21). Peru 1.544
22 (22). SUA 1.542
23 (22). Ţara Galilor 1.540
24 (24). Ucraina 1.537
25 (25). Venezuela 1.517
26 (26). Austria 1.507
27 (27). Tunisia 1.506
28 (28). Japonia 1.500
29 (29). Turcia 1.494
29 (29). Serbia 1.494
31 (31). Nigeria 1.493
32 (32). Slovacia 1.490
33 (33). Iran 1.489
34 (34). Irlanda 1.486
35 (35). Algeria 1.482
36 (36). Irlanda de Nord 1.476
37 (37). România 1.475
38 (38). Rusia 1.470
39 (39). Islanda 1.465
40 (40). Coreea de Sud 1.464
.............................................
52 (52). Ungaria 1.416
59 (59). Bulgaria 1.381

Citeşte mai departe ...

Crește numărul deceselor provocate de coronavirus la căminul de bătrâni din Galați

Vești triste de la căminul de bătrâni Sf.Ilie din Galați. Încă doi vârstnici au murit din cauza noului coronavirus, iar alții 44 au fost testați pozitiv. Numărul cazurilor de coronavirus din căminul de bătrâni ajunge la 90, din care 72 sunt vârstnici internați în cămin și 18 sunt angajați care au lucrat în cămin.

Cinci bătrâni care erau internați în cămin au fost răpuși de coronavirus. Pe lista cu persoane decedate figurează și soțul directoarei. În martie, bărbatul a călătorit în Turcia unde s-a infectat cu noul coronavirus și a murit la începutul lunii aprilie. De asemenea, soția sa, managerul unității, a fost infectată cu coronavirus și se află în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați. Din ordinul secretarului de stat Raed Arafat, căminul privat de persoane vârstnice a fost preluat și administrat de stat. Este vorba de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

În paralel, prorocurorii Parchetului pe lângă Judecătoria Galați fac cercetări într-un dosar care vizează căminul de bătrâni din orașul Galați, pentru „infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor”, în condițiile în care managerul instituției a continuat să vină la serviciu, deși a intrat în contact cu o persoană care a revenit dintr-o țară cu multe cazuri de coronavirus.

Căminul de bătrâni este în carantină totală și este păzit non stop de jandarmi.

.

Citeşte mai departe ...

Tehnicianul Ladislau Boloni nu crede că va mai continua la Antwerp din vară

  • Publicat în Sport

Antrenorul român Ladislau Boloni consideră că se va despărţi în această vară de echipa belgiană de fotbal Antwerp, după cum a declarat pentru publicaţia De Gazet van Antwerpen. „Nu cred că vom merge mai departe'', a afirmat fostul internaţional român, în vârstă de 67 de ani. „Am ajuns la un punct în care următoarea etapă ar fi atacarea titlului, iar acest lucru reclamă o altă filosofie. Nu cred că putem progresa în acest moment'', a mai spus Ladislau Boloni, fost antrenor la Standard Liege. Tehnicianul român, aflat de trei sezoane la Antwerp, ar dori să continue să antreneze: „Mi-ar plăcea să rămân activ în fotbal. Sunt destul de naiv să cred că încă mai pot să transmit energia şi cunoştinţele mele''. Antwerp a terminat pe locul 4 cu 53 de puncte. Podiumul din prima ligă belgiană din acest sezon, care s-a încheiat după 29 de etape a arătat astfel: 1.FC Bruges 70 puncte, 2. KAA Gent 55 puncte, 3. Sporting Charleroi, 54 puncte.

Citeşte mai departe ...

Vedeta de la Juve, Cristiano Ronaldo se antrenează la Madeira alături de prietena sa

  • Publicat în Sport

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, vedeta echipei italiene Juventus Torino, a postat miercuri seara pe reţelele de socializare un videoclip nou în care apare făcând exerciţii fizice la Funchal (Portugalia) alături de partenera sa, modelul spaniol Georgina Rodriguez, după cum informează agenţia EFE.
Ronaldo a filmat primul, în timp ce Georgina urca pe o rampă, iar el îi sugera să coboare încet. Apoi, a venit rândul lui Ronaldo să urce pe rampă, dar cu multă forţă. Iar în acel moment, în timp ce CR 7 alerga, Georgina i-a denumit „raţa şi gazela!".
Starul portughez se află de o lună acasă la Madeira, alături de parteneră şi de copiii săi, ca urmare a instituirii carantinei din cauza pandemiei de coronavirus. Ronaldo a postat în această perioadă mai multe videoclipuri cu viaţa sa de la Funchal.

Citeşte mai departe ...

Rectificare bugetară pentru spitalele din Galați. Consiliul Județean a alocat peste 700.000 de lei pentru medici și unitățile din subordine

Consiliul Județean Galați a alocat noi sume de bani spitalelor gălățene. Totul sub forma unei rectificări bugetare care a fost aprobată joi de consilierii județeni. Din cauza epidemiei de COVID-19 ședință s-a desfășurat în format de videconferință.

Rectificarea bugetară vizează unitățile aflate în subordinea Consiliului Județean. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente necesare în spitale în timpul epidemiei de COVID-19. Este vorba despre suma de 700.000 de lei care va fi direcționată către spitalele de Boli Infecțioase și TBC. Cu mare parte din acești bani vor fi cumpărate lămpi pentru distrugerea virusurilor, un container frigorific pentru morgă și echipamentele necesare liniei care asigură funcționarea aparatului de depistare a virusurilor trimis de la București. De asemenea, va fi plătită cazarea medicilor implicați în lupta cu epidemia de COVID-19.

„Am alocat noi sume către Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Pneumoftiziologie pentru achiziţionarea de lămpi germicide care să distrugă viruşii, pentru cazarea cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă cu acest nou coronavirus şi pentru achiziţionarea unui container frigorific. În plus, zilele trecute, la Galaţi a fost trimis de la Bucureşti un PCR Real Time pentru depistarea noului coronavirus. Din păcate, a fost trimis doar aparatul, nu şi restul echipamentelor necesare, fără de care nu se pot face teste. Fără hote, centrifugă, extractor automat pentru acizi şi alte echipamente, acest aparat este inutil. De aceea, am decis să alocăm bani din fonduri proprii pentru a achiziţiona restul echipamentelor necesare, astfel încât să poate fi folosit şi acest aparat PCR Real Time, care a fost trimis la Spitalul de Boli Infecţioase. Total sumelor alocate doar astăzi este de 728 de mii de lei, bani din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Galaţi”, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Până în prezent, Consiliul Județean a alocat milioane de euro sistemului sanitar din Galați.



Citeşte mai departe ...

COVID-19. Au fost raportate 441 de cazuri noi, în 24 de ore. Bilanțul ajunge la 5.202

Până astăzi pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Grupul de Comunicare Strategică. Se pare că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate și externate. Până acum, 229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 441 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI sunt internați 178 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Citeşte mai departe ...

Sindicaliștii ”sar” la gâtul guvernanților, nemulțumiți de administrarea unilaterală a economiei

Către Guvernul Romaniei

Confederatia Nationala Sindicala „Cartel ALFA” nu poate accepta ca povara economică a acestei crize, care probabil că va avea un impact mult mai sever decât criza financiară din 2008-2009, să fie suportată exclusiv de lucratori, cetateni, bugetul public si serviciile publice.

Fata de aceasta situatie, tinand cont ca guvernul nu a convocat inainte de declararea starii de urgenta Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social, va solicitam luarea urmatoarelor masuri:

Pentru lucratori:

Realizarea unui ordonante militare sau protocol tripartit pentru asigurarea sanatatii lucratorilor la locul de munca pentru unitatile care functioneaza, care sa fie verificate asupra aplicarii corecte de catre ITM; masuri minimale necesare:

- Obligativitatea ca lucratorii la locul de munca sa aiba masti si manusi

- Asigurarea dezinfectant la intrarea in unitate si la intrarea in fiecare sector al locului de munca

- Masurarea temperaturii fiecarui lucrator inainte de a intra la locul de munca

- Fluxul functional sa asigure pastrarea unei distante de cel putin 1 m, inclusiv in zona de pregatire (vestiare angajatilor, etc)

- Stabilirea de programe periodice de curatare/dezinfectare a zonelor de lucru si vestiarelor

- Izolarea oricarui lucrator care prezinta suspiciuni de imbolnavire, asigurandu-i somajul tehnic

Pentru sectorul sanitar:

a. Asigurarea gratuita a locurilor de cazare pentru tot personalul din spitalele desemnate să trateze pacienți contaminați cu COVID-19 sau din secțiile spitalelor în care au fost confirmate cazuri de pacienți contaminați cu COVID-19.

În discuție sunt salariați ale căror familii, în multe cazuri conviețuind cu proprii părinți, persoane vârstnice sau cu membri ai familiei cu probleme de sănătate, ar fi expuse riscului de contaminare cu COVID-19, motiv pentru care adoptarea unei măsuri guvernamentale în sensul celor solicitate constituie o prioritate.

b. Asigurarea cu materiale de protectie pentru personal, testarea periodica a acestuia

c. Unitatile veterinare care lucreaza cu COVID-19 beneficiaza si de sporul prevazut pentru sistemul de sanatate

d. Se vor plati orele suplimentare pentru tot persoanlul din domeniul sanatate si politie

Pentru sectorul comert alimentar, in plus fata de prevedrile de la pct 1., sa se prevada:

a. instalarea de camere cu termoviziune la intrarile magazinelor atat pentru clienti cat si pentru angajati pentru a evita patrunderea persoanelor posibil contaminate

b. angajatorii sa primeasca sprijin din partea organelor locale pentru decontaminarea parcarilor magazinelor

c. cresterea numarului de pauze platite in care angajatii sa isi poata spala sau dezinfecta mainile

d. asigurarea de catre organele statului a testarii periodice a angajatilor din magazinele de retail alimentar

e. magazinele sa fie dezinfectate zilnic, inclusiv vestiarele angajatilor, cantinele si grupurie sanitare

f. stabilirea de programe clare de curatare/dezinfectare a zonelor cu risc ridicat de contaminare: casele de marcat si aparatele de self check-out, carucioarele si cosurile, barelor de protectie

g. interzicerea accesului în magazine a clientilor cu sacoșe de cumpărături refolosite

h. stabilirea unui numar optim de clienti aflati simultan in magazin in functie de suprafata de vanzare

i. programul pentru seniori sa fie intre orele 8-11 intrucat acestia fiind categoria cea mai expusa la imbolnaviri ar trebui sa fie primii care intra intr-un spatiu recent dezinfectat

j. programul de functionare al magazinelor sa se incadreze intre 8-20 astfel incat angajatii sa aiba timp la dispozitie sa se deplaseze la si de la locul de munca (multi angajati locuiesc in localitati limitrofe)

k. programul de lucru al angajatilor sa fie fractionat in 2 ture de cate 6 ore plus 30 de minute pauza de masa. Diferenta salariala aferenta celor 2 ore fata de cele 8 ore de lucru legale sa fie suportata de la bugetul asigurarilor sociale (scurtarea timpului de contact cu clientii diminueaza riscul de infectare).

  1. Suspendarea temporară a plății ratelor bancare si/sau utilităților, fara penalitati sau dobinzi

  2. Interzicerea cresterii preturilor la produse alimentare, de igiena si medicamente pe urmatoarele 6 luni; institutiile abilitate sa verifice si sa amendeze drastic pe cei care incalca aceasta prevedere

Pentru companii:

1. Aplicarea cu celeritate a schemei de ajutor de stat, implementata in legislatia romaneasca prin OUG 81/2019 si plata compensatiilor pentru emisiile de bioxid de carbon introduse in pretul energiei pentru anii 2018-2020;

2. Diminuarea taxei de cogenerare pana la maxim 5% din valoarea actuala de 19,32 lei/MWh. In acest moment taxa de cogenerare plătită de industria energo-intensivă în cele 3 țări puternic industrializate din UE este: în Franța – 0,10 Euro/MWh; în Germania – 0,25 Euro/MWh; în Italia – 0,96 Euro/MWh. În 2018 această taxă in Romania a avut valori in intervalul 7,63 – 11,94 lei, iar începând cu 29 noiembrie 2019 a fost stabilită la valoarea de 19,32 lei/MWh, adica 4 euro/MWh.

3. Transferul sumelor stranse din taxa de 2%, taxa prevazuta la art. 78, alineat 2 din OUG 114/2018, intr-un fond de urgenta la dispozitia Guvernului, si utilizarea lor pentru companiile puternic afectate de aceasta epidemie, de exemplu pentru companiile de transport care sunt vitale in asigurarea livrarilor produselor noastre.

4. Reducerea pretului apei, de la nivelul actual, cu 90-95%, pe o perioada determinata, pentru producatorii de energie hidroelectrica pentru perioada 2020-2021, cu obligativitatea operatorilor respectivi sa ajusteze pretul de vanzare cu suma corespunzatoare echivalenta. In cazul in care nu ajusteaza pretul de vanzare, diferenta de pret sa fie colectata printr-o taxa echivalenta intr-un fond de urgenta la dispozitia Guvernului sau a ministerului de resort.

5. Sistarea plății taxei clowback pe perioada situației de urgență, ceea ce ar sprijini unitatile din domeniu; este nevoie de plata salariilor pentru salariații care nu-și mai pot desfășura sarcinile de serviciu datorita riscului de expunere.

6. Amanarea platii taxelor pe semestru I 2020 pentru 6 luni, fara penalitati si dobinzi: taxe locale (impozite cladiri, etc)

7. Prelungirea prin OUG a valabilitatii

- CCM sau a acordurilor de munca, indiferent de nivel pana la 31 martie 2021

- A reprezentativitatii federatiilor sindicale

- Prelungirea termenelor de depunere a bilanturilor cu 3 luni de zile pentru companii, pentru organizatiile de angajatori si pentru organizatiile sindicale.

Pentru rectificarea bugetara:

1. Rectificarea pozitivă a bugetului alocat sistemului sanitar public (bugetele Ministerului Sănătății și CNAS)

2. Reducerea la 2% din actuala baza de calcul a îndemnizațiilor de membru in CA de la toate entitățile economice la care statul este acționar unic sau majoritar.

3. Reducerea la 50% a sumelor plătite de stat partidelor politice.

4. Restrângerea pana la 25% a bugetelor actuale de publicitate in entitățile economice cu capital de stat sau majoritar de stat, in instituțiile publice centrale / locale si la administratiile judetene si administratiile locale.

5. Restrângerea pana la 5% din suma actuala, a bugetelor de protocol in instituțiile publice centrale / locale, in entitățile economice cu capital de stat sau majoritar de stat si la administratiile judetene si administratiile locale.

6. Reducerea la 50% a sumelor forfetare in plata acordate parlamentarilor

Bogdan Iuliu HOSSU

Presedinte CNS „Cartel ALFA”

Citeşte mai departe ...

Ce categorii de bugetari vor intra în șomaj tehnic pentru 15 zile pe lună

Premierul Orban a declarat, la B1TV, că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care angajații instituțiilor de stat care nu sunt implicate direct în combaterea epidemiei de coronavirus și efectelor sale vor fi trimiși acasă în șomaj tehnic pentru 15 zile pe lună.

”Ne-am gândit la un mecanism relativ simplu în care împărțim angajații în două: unii vor merge la muncă 15 zile și vor asigura funcționarea, iar restul intră într-o formă de șomaj tehnic. După 15 zile, vin ceilalți care au stat în șomaj tehnic”, a explicat Orban.

”Facem o analiză pe fiecare domeniu de activitate, măsura e deja gândită și urmează să fie implementată, restul sunt chestiuni de detalii. Va fi valabilă nu doar pentru adminsitrația centrală, ci și cea locală, pentru toate entitățile publice”, a mai transmis șeful Guvernului.

 

 

Citeşte mai departe ...

Un bărbat din Galați a fost depistat cu droguri în carantină după ce a făcut scandal și și-a speriat colegii

Un bărbat din Galați, recent întors din Anglia, a introdus droguri în carantină instituționalizată. El a fost reclamat de colegii de cameră după ce a făcut scandal și a început să delireze. Bărbatul a fost mutat într-un alt centru de carantină și va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „deținere de droguri de risc, pentru consum propriu” .

Mierucuri, 8 aprilie, în jurul orei 21:00. Un echipaj de jandarmerie a fost sesizat de către administratorul unității de cazare că într-o cameră se află un bărbat care delirează și se manifestă violent și zgomotos.

Jandarmeria Galați:bărbatul avea un comportament delirant

„În momentul în care au intrat în interiorul camerei, bărbatul era incoerent și avea un comportament delirant. Întrebat despre cele petrecute, colegii acestuia au spus că s-au speriat de comportamentul lui, un astfel de episod petrecându-se și în data de 7 aprilie, motiv pentru care au luat legătura cu administratorul unității de cazare.În urma efectuării percheziției corporale și controlul bagajelor, jandarmii au găsit mai multe foițe pentru confecționarea țigărilor și o punguliță cu o substanță vegetală de culoare verde, pe care bărbatul a declarat că a cumpărat-o din Londra, înainte de a se întoarce în România”, a anunțat Jandarmeria Galați.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de „deținere de droguri de risc, pentru consum propriu”, iar cercetările sunt continuate de către B.C.C.O Galați.

Citeşte mai departe ...

DGASPC preia căminul de bătrâni unde 35 de persoane au fost infectate cu COVID-19

Secretarul de stat Raed Arafat a dat un ordin prin care căminul privat de persoane vârstnice va fi preluat și administrat de stat. Este vorba de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. De asemenea, mai multe cadre medicale de la spitale din Galați au fost detașate la căminul din cartierul Aurel Vlaicu.

Căminul de bătrâni Sf. Ilie din Galați s-a transformat într-un focar de infecție cu COVID-19, după ce 35 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 26 sunt vârstnici care erau internați în cămin, iar 9 reprezintă personalul unității.Totodată, toți cei 130 de bătrâni internați la căminul de îngrijirea vârstnicilor au fost testați și sunt monitorizați de specialiști.

Doi bătrâni au decedat după ce au fost infectați cu coronavirus. Pe lista cu persoane decedate figurează și soțul directoarei. În martie, bărbatul a călătorit în Turcia unde s-a infectat cu noul coronavirus și a murit la începutul lunii aprilie. De asemenea, soția sa, managerul unității, se află în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați.

Procurorii au deschis un dosar penal in rem

Procurorii Parchetului pe lângă Judecătoria Galați au început cercetările într-un dosar care vizează căminul de bătrâni din Galați. Potrivit anchetatorilor, directorul unității a intrat în contact cu o persoană venită dintr-o ţară cu peste 500 cazuri de coronavirus şi nu a luat măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor, continuându-şi activitatea în cadrul centrului.

„La data de 07.04.2020, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, dosarul penal nr.2149/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. De art.352 alin.2,3, 4,6 Cod Penal, constând în aceea că directorul Căminului pentru persoane vârstnice Sf.Ilie Galați, care a intrat în contact cu o persoană reîntoarsă în țară dintr-un stat aflat pe lista celor cu peste 500 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus COVID-19, nu a luat toate măsurile legale pentru prevenirea și combaterea bolilor, continuându-și activitatea în cadrul centrului, fapt ce a condus la infectarea cu coronavirus COVID-19  a mai multor persoane vârstnice din cele 130 cazate în centru”, a anunțat Biroul de Informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

În acest moment, căminul de bătrâni din Galați este în carantină totală și este păzit de jandarmi.

 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri