Menu
RSS
Mesajul de Paște al președintelui CJ Galați: Sfintele sărbători pascale să vă aducă bucurie, să fiți sănătoși, să aveți pace și linște în case

Mesajul de Paște al președintelui C…

„Sfânta sărbătoarea a Înv...

Mesajul de Paște al deputatului Viorica Sandu: Să aveți sănătate, binecuvântare și bunăstare în familiile dumneavoastră!

Mesajul de Paște al deputatului Vio…

„Învierea Domnului aduce ...

Service-uri auto din Galați, sancționate de Inspectoratul Teritorial de Muncă

Service-uri auto din Galați, sancți…

În perioada 23 - 26 april...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Denia celor 12 Evanghelii la Catedr…

  Joia din Săptăm...

Rezultate excelente pentru gălățeni, la Istorie și Geografie

Rezultate excelente pentru gălățeni…

La Constanța, unde s-a de...

Oţelul îşi apără titlul de campioană

Oţelul îşi apără titlul de campioan…

Rezultatele Oţelului din ...

Ritualul spălării picioarelor, la Catedrala din Galați: o dovadă a iubirii aproapelui

Ritualul spălării picioarelor, la C…

În Joia Mare, Înaltpreasf...

Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului: Vom avea confirmarea că am acţionat în direcţia cea bună dacă tinerii noştri îşi vor creiona aspiraţiile pentru viitorul lor aici

Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului:…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Este oficial: Marian Barbu este noul rector al UDJ Galați

Este oficial: Marian Barbu este nou…

Senatul Universității a...

Prev Next

Miercuri, 01 Aprilie 2020 - Regional Press

Costel Fotea, președintele CJ Galați: "Protejăm personalul medical şi familiile lor"

"Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a-i proteja pe eroii acestor zile, pe cei care au grijă de sănătatea oamenilor. De aceea, am alocat 500 de mii de lei Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru servicii de cazare a personalului medical. Vor fi asigurate 38 de camere la un hotel din municipiul Galaţi.
Este vorba de 18 camere single, 16 camere duble şi patru apartamente.

Astfel, în acest moment putem asigura spaţii de cazare pentru 58 de persoane, pentru cel puţin 60 de zile. Camerele arată foarte bine şi dispun de toate utilităţile necesare. De asemenea, cei care vor fi cazaţi în aceste spaţii vor avea şi hrana asigurată în regim de catering.
În acest moment, am primit solictări doar din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, însă suntem pregătiţi să alocăm bani tuturor spitalelor din subordinea care vor avea solicita spaţii de cazare pentru personalul medical.

Din păcate, legislaţia nu ne permite să putem ajuta şi angajaţii de la Ambulanţa Galaţi şi SMURD, însă sper că Guvernul va apleca şi asupra acestor eroi şi va modifica de urgenţă cadrul legal, astfel încât să putem să alocăm bani şi pentru personalul de la Ambulanţă şi SMURD.

Trebuie să asigurăm spaţii de cazare pentru toate cadrele sanitare care sunt în prima linie de luptă cu acest coronavirus şi care, pentru a-şi proteja familiile, au nevoie de cazare în această perioadă extrem de dificilă. Managementul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă va decide cine, pentru ce perioadă şi după ce criterii se va putea caza în aceste camere de hotel.

De asemenea, la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi a fost instalat primul tunel dezinfectant. A fost montat în secţia ATI, unde va separa spaţiul destinat pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus de zonă pacienţilor non Covid-19 care au nevoie de terapie intensivă", transmite gălățenilor, Costel Fotea, președintele CJ.

Citeşte mai departe ...

Anunț important de la Ministerul Educației

“Anunț important: structura anului școlar 2019-2020 nu a fost modificată!”, a comunicat oficial, Ministerul Educației. 

Reacția oficială vine după ce pe rețelele de socializare a apărut un ordin fals privind reluarea în școli a cursurilor suspendate din cauza pandemiei COVID 19.

Anunțul oficial transmis de Ministerul Educației și Cercetării:
“Vă informăm că informațiile și documentul puse în circulație astăzi, 1 aprilie, în mediul online, potrivit cărora structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, sunt false!

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și vă asigurăm că Ministerul Educației și Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate.

Așa cum se cunoaște, aceste decizii depind de evoluția pandemiei generate de coronavirus/COVID-19.

Citeşte mai departe ...

250.000 de români s-au întors în țară în martie. Se așteaptă ca numărul să crească, în condițiile în care se apropie Paștele

250.000 de români s-au întors în țară în martie. 50.000 au venit din Italia. Se așteaptă ca numărul să crească, în condițiile în care se apropie Paștele.

„Toți cetățenii care intră în România sunt supuși interdicțiilor din ordonanțele militare. Toți cetățenii care intră în țară sunt verificați, triați la frontieră. Vor urma procedura după caz, carantină sau izolare, să protejăm cetățenii României de răspândirea coronavirusului”, a spus la Digi24 Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI.

„Luăm în calcul ca aceia care vin să fie direcţionaţi pe culoare sanitare, pe culoare spre judeţele de domiciliu sau la locurile unde declară că vor fi izolaţi. Prin ordonanţele militare s-a stabilit ca toţi cetăţenii români care intră în ţară să fie izolaţi sau carantinaţi, după caz”.

Citeşte mai departe ...

Grupul de comunicare strategică anunță șase noi decese în România din cauza COVID-19

Bilanțul morților ajunge miercuri seara la 92.

Deces 87

Bărbat, 77 ani din jud. Bistrița Năsăud. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița – Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala std.III.

Recoltare probe biologice pentru COVID -19 în 24.03.2020. Externat în 30.03.2020 înaintea primirii rezultatului pentru COVID-19 (pe biletul de externare este precizat: evoluție favorabilă sub tratament, recomandare de continuare a tratamentului). Confirmat cu COVID -19 în 31.03.2020, proba lucrata în Laboratorul IRO Cluj. Decedat acasă în 31.03.2020.

Deces 88

Bărbat, 72 ani din jud. Suceava. Pacient cu domiciliul în jud. Botoșani, internat în SJU Suceava din data de 14.03.2020 pe Secția de Medicina Internă. Recoltat pentru COVID-19 în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020. Decedat în 31.03.2020. Afecțiuni asociate: afecțiuni cardiace și BPOC.

Decesul a fost atribuit județului Suceava întrucât expunerea este în acest județ.

Deces 89

Femeie, 66 ani din București. Internată în 24.03.2020 în SCU “Bagdasar-Arseni”(pentru lipotimie cu traumatism minor), transferată în 25.03.2020 în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș. Recoltare pentru COVID-19 în 25.03.2020, confirmata în 28.03.2020, decedată în 29.03.2020. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, Schizofrenie.

Deces 90

Femeie, 77 ani din jud. Covasna. Internată în SJU Sfântu Gheorghe, din 18.03.2020 în ATI, recoltare pentru COVID-19 în 26.03.2020, confirmată în 28.03.2020. Decedată în 30.03.2020. Comorbidități: Mielita cervicala, tetraplegie.

Deces 91

Bărbat, 70 ani, din municipiul Bucuresti. Internat în data de 29.03.2020 la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti pe secția de Nefrologie pentru dializă, pacientul fiind dializat cronic. Debut simptome respiratorii 29.03.2020, se recoltează proba, care este pozitivă în data de 30.03.2020. Pacientul este transferat în data de 30.03.2020 la spitalul Victor Babeș, însă decedează în salvare. Data deces: 30.03.2020

Deces 92

Femeie, 78 ani din municipiul București. Internata în data de 18.03.2020 pe secția orotopedie a Spitalul Universitar de Urgenta București pentru o fractura trohanteriana. Se confirmă în data de 29.03.2020 cu infecție COVID-19 și este transferată în 29.03.2020 la Spitalul Colentina.
Deces 31.03.2020. Antecedente personale patologice: boală cardiovasculara, diabet, boala neuro musculară, boală pulmonară cronică.

Citeşte mai departe ...

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mesaj ALARMANT

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se arată îngrijorat, legat de răspândirea rapidă pe plan mondial a infecţiilor generate de noul coronavirus.

„În ultimele cinci săptămâni, a existat o creştere aproape exponenţială a numărului de cazuri noi, iar în ultima săptămână numărul deceselor aproape s-a dublat", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în cursul unei videoconferinţe de presă desfăşurate la Geneva.

„În următoarele câteva zile, vom atinge un milion de cazuri confirmate şi 50.000 de decese pe plan global", a atras atenţia directorul general al OMS, miercuri seara, potrivit Reuters.

Citeşte mai departe ...

Principalele prevederi ale pachetului legislativ propus de către PSD pentru protejarea românilor şi a firmelor româneşti în această perioadă

Marcel Ciolacu prezintă principalele prevederi ale pachetului legislativ propus de către PSD pentru protejarea românilor şi a firmelor româneşti în această perioadă. 

"Pachetul de legi cu măsuri URGENTE, propus de PSD pentru români și firmele românești, intră la vot final!

Iată principalele prevederi:

- Amânarea, la cerere, până la sfârșitul anului a plății ratelor bancare, fără dobânzi și fără penalități;
- Susținerea angajaților firmelor afectate prin plata de către stat a unui șomaj tehnic de 75% din salariu;
- Amânarea obligațiilor de plată a contribuțiilor sociale pentru firmele afectate;
- Amânarea, timp de trei luni, a plăților la utilități (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV) pentru cetățeni;
- Suspendarea plății chiriei pentru sediile de firme afectate;
- Scăderea taxei clawback la 15% pentru medicamentele produse în România", transmite Marcel Ciolacu.

Citeşte mai departe ...

Se ia în calcul o tăiere cu 25% a salariilor bugetarilor?Află răspunsul ministrului Finanțelor

  • Publicat în Social

Apel la solidaritate. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că toţi românii ar trebui să fie solidari în această perioadă de criză. 

„Aici eu vă spun doar o părere personală: este clar că trebuie ca acest cost al acestei crize să fie suportat de toată lumea, trebuie să fim solidari. Ce măsuri vor fi, cum vor fi luate, dacă vor fi luate, aceasta este o decizie pe care trebuie să o ia Guvernul, nu o iau eu singur. Din punctul meu de vedere, cred că trebuie să fim solidari cu toții în acest moment, indiferent de domeniul în care provenim. Repet, este o părere personală.

Nu știu ce decizie va lua Guvernul, dacă va lua o decizie, este posibil să fie ignorată opinia mea. Dar vă spun în acest moment este nevoie de solidaritate, pentru toată lumea, în toate domeniile. Vom vedea care va fi situația și ce decizie se va lua", a spus Florin Cîțu pentru hotnews.ro.

Citeşte mai departe ...

Crește alarmant numărul românilor care rămân fără loc de muncă

Situația contractelor individuale de muncă suspendate/încetate în data de 1 aprilie 2020:

"Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) prezintă datele cu privire la situația contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic)/încetate, înregistrate la Inspecția Muncii:Contracte individuale de muncă suspendate:

795.291 din care:

· 207.688 – Industria prelucătoare

· 156.361 – Comert cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor

· 110.667 – Hoteluri și restaurante

Contracte individuale de muncă încetate

155.675 din care:

· 30.873 - Comerț cu ridicata și amănutul; repararea autovehiculelor și motocicletelor

· 27.174 - Industria prelucrătoare

· 19.254 - Construcții

Reamintim că Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.

Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic, se vor adresa Agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social.

Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea.

Întreaga comunicare între solicitanți și instituțiile vizate, respectiv solicitările și depunerea documentelor, se face prin poșta electronică.

Mai multe informații sunt disponibile în paginile de internet ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă/Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială".

Potrivit ultimelor datele de la Ministerul Muncii, la data de 1 aprilie 155.000 de români au rămas fără loc de muncă, contractele lor fiind încetate, iar aproape 800.000 au fost trimiși în șomaj tehnic. Cifrele înregistrează o creștere alarmantă.

Citeşte mai departe ...

Simona Halep: „Anul trecut, finala a fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Sunt atât de tristă că Wimbledonul nu se va mai juca în acest an dar acum o să am mai mult timp să-mi apăr trofeul

  • Publicat în Sport

Turneul de tenis de la Wimbledon, programat în intervalul 29 iunie - 12 iulie, a fost anulat, în contextul pandemiei de coronavirus, au anunţat miercuri organizatorii. „Cu mare regret anunţăm că decizia All England Club, asociaţia care organizează turneul londonez, şi a comitetului de conducere al campionatului este de a anula ediţia din 2020 de la Wimbledon din cauza problemelor de sănătate pe care le implică pandemia de coronavirus. În schimb, următoarea ediţie, a 134-a, va avea loc între 28 iunie şi 11 iulie 2021'', se arată într-un comunicat al organizatorilor de la All England Lawn Tennis Club (AELTC) citat de Reuters. „Sunt atât de tristă că turneul de la Wimbledon nu se va mai juca în acest an. Anul trecut, finala a fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea! Dar avem de a face cu ceva mai mare decât tenisul şi Wimbledon se va întoarce! Iar asta înseamnă că am şi mai mult timp pentru a-mi apăra trofeul”, a postat într-un mesaj pe Twiter imediat după aflarea veştii, Simona Halep, campioana en-titre de la Wimbledon. Este pentru prima oară când turneul de la Wimbledon este anulat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Citeşte mai departe ...

ANAF a lăsat o primărie din județul Galați fără bani

Situație revoltătoare într-o localitate din județul Galați. În plină epidemie de COVID-19, Primăria Bălășești a rămas fără niciun ban, după ce ANAF i-a luat toate sumele din contur. Totul ar fi pornit de la datorie făcută în urmă cu 11 ani de Consiliul Local al comunei, care nu este recunoscută de actuala conducere a Primăriei Bălășești. În acest moment, comuna nu mai are nici un leu în cont pentru plata facturilor la utilități, salariile propriilor angajați și serviciile de asistență socială.

”Luni ne-au luat toți banii, fără să ni se spună ceva, fără proceduri. Eu ce fac, am facturi la curent, la apă, trebuie să plătesc pentru asistența socială. Suma care ne-a fost luată luni este 3,2 miliarde lei, lei vechi. Datoria totală trece de 6,5 miliarde lei. Este o situație foarte gravă, avem și epidemia pe cap. Eu nu mai pot face nici o prevenire, avem nevoie de dezinfectanți pentru instituții, avem și alte măsuri de luat”, a declarat primarul comunei Bălășești, Paul Maftei.

Potrivt primarului, activitatea comunității este complet blocată pentru o datorie făcută de Consiliul Local al comunei în urmă cu 11 ani. La acea vreme, consilierii locali au aprobat un contract care a fost semnat în numele Consiliului Local cu o firmă de consultanță. Deoarece contractul nu a fost respectat, firma a deschis acțiune în instanță și a câștigat procesul, având de recuperat o sumă de peste o sută de mii de euro..

„Este vorba despre niște contracte aprobate de Consiliul Local în 2009 și 2010 pentru consultanță, era alt primar. Lucrarea nu a mai fost făcută, contractele de consultanță nu au fost plătite. Eu am ieșit primar în 2012, am aflat de problemă, am avut un proces pe care l-am pierdut. Contractele erau încheiate de Consiliul Local, nu de UAT (n.r. Unitatea Administrativ Teritorială). Am pierdut procesul tocmai din cauza asta, noi ne am apărat pe UAT, pe Primărie, nu am făcut noi datoria, ci Consiliul Local. Procesul a fost pierdut în 2014 și de atunci executorul judecătoresc a început să ne facă probleme. S-a îndreptat împotriva noastră, la Consiliul Local nu avea ce să execute. Finanțele au cerut să fie mutată datoria în contul Primăriei, li s-a respins acțiunea”, a precizat primarul Paul Maftei, citat de Mediafax.

Acum reprezentanții Primăriei Bălășești caută soluții pentru a obține bani și pentru a ataca decizia ANAF.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri