Menu
RSS
Rezultate excelente pentru gălățeni, la Istorie și Geografie

Rezultate excelente pentru gălățeni…

La Constanța, unde s-a de...

Oţelul îşi apără titlul de campioană

Oţelul îşi apără titlul de campioan…

Rezultatele Oţelului din ...

Ritualul spălării picioarelor, la Catedrala din Galați: o dovadă a iubirii aproapelui

Ritualul spălării picioarelor, la C…

În Joia Mare, Înaltpreasf...

Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului: Vom avea confirmarea că am acţionat în direcţia cea bună dacă tinerii noştri îşi vor creiona aspiraţiile pentru viitorul lor aici

Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului:…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Este oficial: Marian Barbu este noul rector al UDJ Galați

Este oficial: Marian Barbu este nou…

Senatul Universității a...

Premierul Ciolacu, mesaj pentru pensionari: Îi asigur că rămânem la fel de hotărâți cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie

Premierul Ciolacu, mesaj pentru pen…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Intersecția străzilor Oltului și Vrancei, închisă traficului rutier timp de trei săptămâni

Intersecția străzilor Oltului și Vr…

Pentru executarea lucrări...

Palmeres frumos pentru Galați și la Olimpiadele de Științe exacte

Palmeres frumos pentru Galați și la…

Vești bune de la Olimpiad...

Dan Nica, victorie în PE: Industria oțelului a fost recunoscută ca industrie strategică la nivelul Uniunii Europene!

Dan Nica, victorie în PE: Industria…

Industria oțelului a fo...

Se redeschid două zone tematice la Grădina Botanică Galați: Grădina Senzorială și Botanica Distractivă

Se redeschid două zone tematice la …

Începând cu data de 1 mai...

Prev Next

Luni, 04 Octombrie 2021 - Regional Press

După cinci ani, piața din cartierul Micro 17 are o nouă față

Societatea Administrația Piețelor Agroalimentare SA anunță că trei corpuri de clădire noi au fost construite în piața din cartierul Micro 17, în urma unei investiții de 3,6 milioane de lei, fără TVA.

Noile clădiri – corpurile C, D și G – au o suprafață totală de 964 mp. Corpul C are o suprafață construită de 178 mp, împărțit în 9 spații, cu suprafețe cuprinse între 15,9 și 19,7 mp, cu destinația comerț și servicii, prevăzute fiecare cu grup sanitar, fiind racordate la rețeaua de apă potabilă, canalizare și rețeaua de energie electrică.

Corpul D are o suprafață construită de 294 mp, este împărțit în 14 spații, cu suprafețe cuprinse între 18,7 și 22,7 mp, cu destinația comerț și servicii, fiind prevăzute fiecare cu grup sanitar, fiind racordate la rețeaua de apă potabilă, canalizare și rețeaua de energie electrică.

Corpul G, cu o suprafață construită de 492 mp, este prevăzut cu grup sanitar fiind racordate la rețeaua de apă potabilă, canalizare și rețeaua de energie electrica. Este destinat comercializării produselor industriale și textile. Aici sunt amplasate 38 de tarabe.

Lucrările au demarat pe 1 octombrie 2016 și au început cu demolarea a două construcții, pe amplasamentul cărora s-au construit corpurile noi C și D.

În zona în care erau amplasate tarabe pentru comercializare produse textile s-a construit o hală - corpul G. 

Din cauză că fostul constructor a reziliat contractul, în martie 2019 s-au sistat lucrările de construire pe șantier.

Pe 29 iunie 2020 s-au reluat lucrările, cu un alt constructor, și s-au finalizat în anul 2021, recepția construcției fiind realizată în data de 4 octombrie.

Citeşte mai departe ...

A şaptea victorie sezonală pentru rugbiştii de la CSM Galaţi

  • Publicat în Sport

Divizia Naţională de Seniori la rugbi a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele celei de-a 12-a etape. Rugbiştii de la CSM Galaţi au jucat în deplasare cu CSU Alba Iulia. Băieţii antrenaţi de Marius Secuianu au fost conectaţi la meci deşi au avut în faţă un adversar modest, au avut apetit ofensiv şi au obţinut o victorie categorică. Rezultat final: CSU Alba Iulia - CSM Galaţi 0-50 (0-21). Au punctat: Cosmiuc - o încercare şi o transformare; Tasci - 2 încercări; Giuşcă - o încercare şi o transformare; Coşereanu, J.Don, Dinu, câte o încercare; Partenie - trei transformări. XV-le de start pentru echipa gălăţeană: Donosă, Tasci, Frăţilă, Nistor, Cosmiuc, Partenie, Cocîrlă, Budăian, J.Don, Coşereanu, Cotici, Giuşcă, Platon, Manolachi, Ed.Don. Rezerve: Cangea, Cibotari, Grigore, Badea, Dinu, Lăcătuş, Josan, Ghindă. A fost a şaptea victorie din acest sezon pentru CSM Galaţi care a urcat pe locul 3 în clasament cu 37 de puncte. Etapa viitoare, echipa noastră va juca pe stadionul Municipal cu liderul DNS, Ştiinţa Petroşani. Partida este programată pe 9 octombrie, de la ora 11.00.

Citeşte mai departe ...

Dan Nica: Solicit Comisiei Europene un plan concret care să permită țărilor UE afectate de creșterea prețurilor să intervină rapid la nivel național

Șeful Delegației Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a transmis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der LEYEN, precum și comisarului Kadri Simson, pentru a exprima cele mai profunde preocupări ale Grupului S&D în legătură cu explozia prețurilor la gaze și energie în tot mai multe state ale UE, solicitând CE să elaboreze un plan concret, cu măsuri coordonate, care să permită tuturor țărilor  afectate să intervină rapid la nivel național.  

„Suntem abia la începutul lunii octombrie, dar deja asistăm la o creștere critică a  prețurilor la gaze și energie, în ciuda faptului că sezonul de iarnă nu a început încă. Numeroase rapoarte și o serie de experți în domeniu au prezentat perspective negative pentru următoarele câteva luni, iar astfel de tendințe sunt un real semnal de alarmă  pentru cetățenii statelor afectate. Este datoria noastră să apărăm oamenii de orice tip de sărăcie, inclusiv de cea energetică. A lăsa statele membre ale UE să încerce să rezolve individual această problemă majoră, nu va fi suficient, dimpotrivă. Bruxelles-ul trebuie să fie alături de toți cetățenii europeni și să stabilească regulile jocului printr-un set de măsuri concrete, rapide și durabile, care să poată fi aplicate la nivelul tuturor țărilor din UE”, a explicat Dan Nica.

Eurodeputatul PSD a menționat că Grupul S&D a solicitat deja o dezbatere cu rezoluție în sesiunea plenară din această săptămână, pentru stabilirea unui plan de măsuri imediate, care să vină în sprijinul guvernelor din statele membre. El a reamintit că dezbaterea va avea loc, însă rezoluția nu va mai fi depusă din cauza opoziției nefirești a unor grupuri  politice din Parlamentul European, PPE și Renew Europe, acesta din urmă fiind condus de românul Dacian Cioloș, noul lider al USR.

„Noi, Grupul S&D, credem că este datoria noastră să îi apărăm pe cei vulnerabili, să nu lăsăm pe nimeni în urmă în aceste momente grele și să pledăm pentru ca solicitările noastre să fie incluse în viitoarea comunicare a Comisiei privind prețurile la energie. Prin urmare, solicităm Comisiei Europene să elaboreze un plan concret și să propună măsuri coordonate care să permită tuturor țărilor UE să intervină rapid la nivel național, în loc să se bazeze doar pe măsuri ad-hoc, care produc haos și panică în rândul cetățenilor”, a mai spus șeful Delegației Române PSD din PE.

Printre solicitările avansate se numără propunerea de eliminare a impozitelor necuvenite pe energie și adoptarea unor măsuri specifice pentru protejarea cetățenilor vulnerabili – strategie de eradicare a sărăciei energetice, precum și un plan de prevenire a speculațiilor pe piața europeană a carbonului, pentru a nu pune în pericol tranziția energetică.

Dan Nica și-a exprimat speranța că o comunicare cu privire la creșterea prețurilor la gaze și energie va fi printre prioritățile Comisiei Europene, astfel încât dezbaterea de miercuri, de la Strasbourg, să se concretizeze într-o politică energetică europeană comună.

Citeşte mai departe ...

Dansatorii de la CSM Galaţi s-au remarcat la Naţionale

  • Publicat în Sport

În weekend, Sala Lux Divina din Braşov a găzduit Campionatul Naţional de Dans Sportiv pe clase. Sportivii de la CSM Galaţi, antrenaţi de Adriana Iftime au avut evoluţii foarte bune. Perechea Darius Buruiană-Alma Stoinoiu a cucerit titlul de campioană la clasa D latino (16-18 ani). Tot Darius şi Alma au ocupat locul 4 în finala clasei D -standard. Perechea Antonio Molnar -Alessia Vîrtosu a ocupat locul 7 în finala clasei E-14-15 ani. De-asemeni, perechile Alin Tudose-Maria Gîscă la clasa C-standard , Tudor Bratu-Ana Maria Hîncu la clasa C-standard şi Sebastian Paicu-Laura Nedelcu la clasa E-14-15 ani, au reuşit să se califice în semifinalele competiţiei. De menţionat faptul că la clasa D au fost prezente în concurs 16 perechi la latino şi 17 la standard iar la clasa E au participat 26 de perechi.

Citeşte mai departe ...

Controale și amenzi pentru nepurtarea măştii! Polițiștii au verificat restaurantele, spațiile aglomerate și mijloacele de transport în comun

Pe fondul creșterii accentuate a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus, polițiștii gălățeni au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.

Activitățile desfășurate, în perioada 01- 03 octombrie, pe raza municipiilor Galați și Tecuci, au vizat, în special, zonele aglomerate, localurile de alimentație publică, agenții economici, dar și mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS – COV2.

Astfel, polițiștii au efectuat controale la un număr de 110 localuri publice, baruri, terase, precum și restaurante/saloane unde se organizează evenimente private.

Au fost, de asemenea, controlate 274 de societăți comerciale și 200 de mijloace de transport persoane.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, polițiștii au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4 000 de lei, conform Legii nr. 55/2020.

Totodată, polițiștii au informat cetățenii despre noile reglementări instituite pentru prelungirea stării de alertă, pe teritoriul României, conform H.G. 932/2021, și necesitatea respectării acestora.

Citeşte mai departe ...

20 de apartamente pentru medicii gălățeni. Clădirea este aproape gata

Pe lângă modernizare spitalelor și dotarea lor cu aparatură medicală, Consiliul Județean Galați s-a implicat și în realizarea primelor apartamente destinate celor care lucrează pentru sănătatea gălățenilor. Primul bloc cu 20 de apartamente este aproape finalizat.

„Sunt mulți tineri aflați la început de carieră care au nevoie de sprijin, au nevoie de o locuință. De asemenea, pot exista chiar și cadre medicale care vin din alte tări și care au nevoie de un spațiu în care să locuiască. De aceea, împreună cu Agenția Națională pentru Locuințe, am gândit și implementat acest proiect destinat personalului medical. Deja primul bloc cu 20 de apartamente, zece cu o cameră și zece cu două camere, este aproape finalizat”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

De asemenea, reprezentanții CJ sunt în discuții cu cei de la ANL București pentru a începe lucrările la cel de-al doilea bloc destinat personalului medical, tot în curtea Spitalului Județean Galați.

Citeşte mai departe ...

V.A. Urechia ne aminteşte de Rembrandt, un mare pictor al omenirii

Rembrandt Harmenszoon van Rijn a fost un pictor şi gravor neerlandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru şi pentru desenele şi gravurile sale. A trăit în perioada denumită "epoca de aur olandeză", timp în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politica a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost "singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis". Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn şi al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toţi fraţii săi, el este singurul care învaţă să scrie şi să citească într-o şcoală latină; în 1620 se înscrie la universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă vrea să devină pictor. Tânărul Rembrandt îşi începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh. Timp de trei ani învaţă aici tehnica picturii. Pânzele lui - uneori copii ale lucrărilor altor maeştri - îi atestă deosebitul talent, ceea ce determină pe părinţii săi să-l trimită în anul 1624 la Amsterdam, unde se perfecţionează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia şi era influenţat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. Deşi studiază la el numai şase luni, Rembrandt preia de la Lastman stilul narativ şi modul de reprezentare a stărilor sufleteşti la figurile înfăţişate. Rembrandt se stinge din viaţă la 4 octombrie 1669 într-o casă mică din cartierul Rozengracht. Este înmormântat în Westerkerk, într-un mormânt nemarcat.

Citeşte mai departe ...

Prorectorul Alexandru Nechifor a încheiat un parteneriat pentru sănătate cu Clinica Hiperdia

Citeşte mai departe ...

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați anunță deschiderea Laboratorului IVFuture

Compania IVFuture şi Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi anunță că în data de 1 octombrie 2021 a avut loc inaugurarea Laboratorului IVFuture din cadrul Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie și Electronică din Galați.

Acest eveniment are loc în urma acordului de parteneriat încheiat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma căruia a fost dotat un laborator de informatică cu aparatură în valoare aproximativă de 70.000 lei, ca prim pas în sprijinul privat pe care compania îl oferă mediului academic. Pe parcursul primilor 3 ani de colaborare, prin contracte de sponsorizare, compania va investi periodic în echipamente electronice de ultimă generație.

Obiectivul principal al acestui parteneriat este de a sprijini și dezvolta mediul academic de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, oferind astfel studenților din domeniul IT oportunitatea de a studia, de a se specializa și angaja în comunitatea locală. Locurile de muncă bine plătite sunt de regulă în sectorul privat și acestea generază o bază durabilă de taxe și impozite dar mai mult de atât, o piață de bunuri și servicii care duc la o dezvoltare socială sănătoasă. 

IVFuture este compania cu capital integral românesc care a obținut, în anii 2020 și 2021, cea mai mare cifră de afaceri pe domeniul său de activitate, la nivelul Județului Galați. Compania a fost premiată de către Patronatul IMM Galați în cadrul evenimentului „Ziua întreprinzătorului din România” din luna Septembrie a.c.

 

Citeşte mai departe ...

Cele două universități gălățene își deschid azi porțile studenților

Ceremonia pentru deschiderea Anului Universitar 2021-2022 va fi organizată astăzi, 4 octombrie, de la ora 11.00, în Campusul Universității Danubius unde sunt așteptați toți studenții și masteranzii, de la toate formele de învățământ, cadrele didactice și partenerii Universității Danubius!

Consiliul de Administrație și Senatul Universității Danubius au hotărât ca activitatea didactică în cadrul Universității Danubius să se desfășoare în sistem hibrid - cursurile vor fi online (pe platforma Danubius Online), iar seminariile și laboratoarele vor avea loc în sălile de clasă, respectându-se toate prevederile legale privind Covid-19.

Festivitatea de deschidere a anului universitar, la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi va avea loc, începând cu ora 10,00, în Aula „Alexandru Ioan Cuza” (fosta Aula Magna – intrarea din str. Domnească nr. 111). La festivitate vor participa reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților locale, județene și naționale și ai studenților.

Senatul Universităţii a decis ca, anul acesta, cursurile să se desfăşoare cu prezenţă fizică. Se va trece la învăţământ online  doar dacă evoluţia pandemiei necesită acest lucru. 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri