S-a adoptat lista vaccinurilor decontate
- Publicat în Sanatate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că, din luna septembrie, vor putea fi decontate vaccinurile gripale pentru categoriile la risc, iar de la 1 decembrie vor fi compensate şi alte tipuri de vaccinuri; regimul de decontare va fi cuprins între 50 şi 100%. Totodată, a fost modificată legea 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.
Este vorba, de fapt, de o modificare a hotărârii de Guvern 720 din 2008 şi se introduce o nouă listă, sublista E se numeşte, cu denumiri comune internaţionale corespunzătoare vaccinurilor pentru decontare:pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, ”care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie”, după cum a precizat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă.
Compensarea se va realiza prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie