„95,9% dintre antreprenori consideră necesar ca educația antreprenorială să fie materie în școli și universități, având în vedere că 90,9% dintre antreprenori consideră că absolvenții învățământului superior, în practică, nu sunt pregătiți pentru a gestiona o afacere” – este una dintre concluziile sondajului „Vocea antreprenorilor în societate”, realizat de IMM România.
Sondajul, desfășurat online, cu participarea a 1094 de respondenți, investighează „percepția antreprenorilor privind relația dintre activitatea economică și activitatea partidelor politice”, context în care se regăsește și analizarea conexiunilor cu educația și formarea.
Educația rezultă că se situează pe poziția a doua ca importanță, după domeniul economic, în opinia antreprenorilor.
La întrebarea „Care considerați că este componenta cea mai importantă într-un program de guvernare?”, ponderile acordate diverselor domenii sunt:
- 49% – Economia
- 28,4% a – Educația
- 7,2% – Dezvoltarea regională
- 5,7% – Fondurile europene
La întrebarea „Considerați necesară dezvoltarea educației antreprenoriale în școli și universități?”, răspunsurile arată că:
- 57,2% consideră că trebuie să fie materie obligatorie
- 38,7% consideră că trebuie să fie materie opțională
- 4,1% nu consideră necesară dezvoltarea educației antreprenoriale
Răspunsurile la întrebarea „Cât de pregătiți considerați că sunt absolvenții de învățământ superior pentru a gestiona o afacere?” trimit, aproape în totalitate, către un nivel de educație și formare de specialitate necorespunzător:
- 53,1% puțin pregătiți
- 27,8% deloc pregătiți
- 18% moderat pregătiți
- 1% bine pregătiți
Președintele IMM România, Florin Jianu, remarcă distanța considerabilă la care se situează domeniul economic și cel educațional, față de alte domenii, ca prezență necesară într-un program de guvernare. Totodată, subliniază că „educația antreprenorială este considerată extrem de importantă, rezultând că trebuie să se regăsească în școală”.