”Vrem salarii decente!”
Miercuri, 17 mai, se desfășoară greva de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat, după cum au precizat lide…
Miercuri, 17 mai, se desfășoară greva de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat, după cum au precizat lide…
În anul 2005, Parohia „Sf. Cuvios Antonie cel Mare“ din municipiul Galaţi a primit binecuvântarea chiriarhală pentru a construi un…
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 588 pacienţi te…
Inspectorii fiscali din cadrul AJFP Galați au efectuat, în luna iulie, 30 de inspecții fiscale și 36 de controale, în urma cărora…
Un adolescent de 17 ani, din Galați, a fost arestat după ce a violat o fată de 15 ani, în toaleta mall-ului. Fata de 15 ani e…
Un tânăr, de 23 ani, din Republica Moldova, s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să intre ilegal în România de două ori înt…
Un accident grav a avut loc pe strada Oțelarilor din municipiul Galați. Un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autotur…
Accident grav pe DN 25, între localitățile Independența și Piscu, la km 50 + 250 de metri, soldat cu rănirea a patru persoane, din…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producere…
Având în vedere perioada de prohibiție și necesitatea protejării speciilor piscicole aflate sub protecție, în special a sturionilo…
În urma celor 6 percheziții domiciliare efectuate la data de 3 noiembrie, în comuna Fundeni - satul Hanu Conachi și satul Lungoci…
Potrivit unui comunicat al Autorității Electorale Permanente transmis AGERPRES, "în urma controalelor efectuate pentru anii 2015-2…
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Galați au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, de către un bărba…
Cei trei bărbați implicați miercuri, 22 noiembrie, în scandalul de pe un bulevard din Galați au fost reținuți de polițiști. Unul d…
Inspectorii fiscali din cadrul AJFP Galați au efectuat, în primul semestru al anului 2022, controale la contribuabili persoane jur…
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați aduce la cunoștința contribuabililor faptul că în Monitorul Oficial nr. 719 di…
În urma producerii unei agresiuni pe rețeaua de distribuție în timpul unor săpături mecanizate efectuate de către un operator econ…
În urma unei inspecții efectuate pe amplasamentul lucrărilor de modernizare a unui parc din municipiul Galați, au fost identificat…
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) a derulat, la începutul lunii acestei luni, o serie de acțiuni de con…
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a lansat un proiect pilot pentru a identifica achizițiile de autoturisme de lux realiz…