Cultura

„Galeria profesorilor”, un nou spațiu dedicat dascălilor universitari memorabili

„Galeria profesorilor”, un nou spațiu dedicat dascălilor universitari memorabili

Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul UDJG deschide vineri, 16 octombrie, un nou capitol al memoriei sale instituționale: Galeria profesorilor, un proiect dedicat dascălilor care au format generații de specialiști și au contribuit la dezvoltarea învățământului superior în domeniul științei și ingineriei alimentelor.
Primul omagiu îi este dedicat profesorului Brad Segal, prin dezvelirea unui basorelief care îi va păstra vie amintirea în spațiul academic al facultății.
Inițiativa aparține AGIR – Sucursala Galați, prin implicarea prof. dr. ing. Anca Nicolau, vicepreședinta sucursalei și inițiatoarea proiectului, și este realizată în parteneriat cu SIA.
Galeria își propune să devină, în timp, un reper al recunoștinței față de profesorii care au transmis mai departe cunoașterea, au inspirat generații și au contribuit la construirea identității academice a facultății.
Evenimentul are loc de Ziua Facultății și în contextul Zilei Mondiale a Alimentației, reunind două repere care ne amintesc de rolul educației, al cercetării și al oamenilor care contribuie la progresul acestui domeniu.
Pentru că o comunitate academică nu se construiește doar prin rezultate, ci și prin oamenii cărora le datorează o parte din povestea sa.

Evaluați acest articol
(0 voturi)