Economie

Ce se întâmplă cu programul Prima Casă

Ce se întâmplă cu programul Prima Casă

Sunt trei luni de când creditul „Prima Casă” s-a transformat în „O familie, o casă”. Acest program a adus câteva schimbări importante: introducerea unui plafon maxim pentru venituri: 4.500 de lei pentru cei fără copii și 7.000 de lei pentru cei care au copii sau minori în întreținere. 

„Există și o subvenție pe care statul ar trebui să o plătească pentru anumite profile de clienți. Există posibilitatea că aceste norme să fie întârziate tocmai pentru că odată intrate în vigoare, statul ar trebui să subventioneze dobânda unor clienți și atunci înseamnă niște fonduri suplimentare, care sigur nu au fost alocate în bugetul de stat. Și atunci, de aici probabil complicațiile. Dar aceste complicații fac că niciunul dintre cele două variante de program să nu funcționeze”, a explicat Dragoș Nechifor pentru digi24.

Pe piața imobiliară, preţurile apartamentelor au scăzut luna trecută în 4 din 6 centre regionale, spre deosebire de aprilie, când tendinţa descendentă a preţurilor era simţită doar în Constanţa. Iar ieftiniri au avut loc atât pe piaţa rezidenţială nouă, cât şi pe cea veche. În luna mai a avut loc, la nivel naţional, o scădere moderată de 1,4% a preţurilor apartamentelor, după un recul de 1,7% în luna aprilie. 

Potrivit analiștilor, aceasta este o perioadă a incertitudinilor în care decizia de achiziții e amânată. Mai cântărește și faptul că programul Prima casă, de fapt cel care i-a urmat acum, nu are norme de aplicare.

Evaluați acest articol
(0 voturi)