Meteorologic, s-a prelungit codul galben de ploi pentru județul Galați. Potrivit reprezentanților Prefecturii Galați, avertizare meteorologică intră în vigoare de astăzi, 29 Septembrie, ora 11:00 și până pe 30 Septembrie, ora 10:00
Fenomene avertizate: ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25..30 l/mp și pe arii restrânse 40..60l/mp.
În urma adresei transmise de Direcția de Sănătate Publică Galați, cu privire la gradul de incidență al infectărilor cu SARS-CoV-2, în ultimele 14 zile, la nivelul județului Galați, s-a constatat că patru localități depășesc pragul de 1 la mie. Ca urmare a acestui fapt, intră în funcționare scenariul II (galben) pentru toate unitățile de învățământ din municipiul Galați, care se aflau pe scenariul I (verde), precum și pentru cele din comunele Vânători și Cudalbi. Comuna Foltești se afla deja în scenariul galben de funcționare.