Începând de vineri după-amiază, transportul siderurgiștilor spre și dinspre combinatul siderurgic gălățean, asigurat de compania publică Transurb, nu mai este disponibil, a anunțat conducerea Liberty Galați într-o informare internă către angajați.
„Suntem în comunicare permanentă cu furnizorul dar nu avem, în acest moment, vizibilitatea privind reluarea acestui serviciu”.
„În acest context, la nivelul fiecărui departament s-au luat deja măsuri excepționale de organizare a activității în vederea chemării personalului esențial, protejarea salariaților, securizarea activelor dar și menținerea unor servicii de bază. Măsurile sunt complexe (tehnice, de organizare, de personal) și pot fi diferite de la sector la sector, însă armonizate la nivelul Combinatului.
De aceea este nevoie să vă luați informațiile privind organizarea la nivelul echipelor voastre de la conducerea departamentelor iar cele generale, privind Combinatul, din canalele oficiale de comunicare.
În acest context, de maximă dificultate, facem un apel la calm, responsabilitate, disciplină și colegialitate. Este esențial să trecem împreună peste această perioadă, aplicând măsurile cele mai potrivite, până când se vor lua deciziile privind viitorul Combinatului, care nu stau în puterea noastră”, se afirmă în informarea internă.
Oprirea curselor convenție de către Transurb Galați a fost generată de nerespectarea prevederilor contractuale prin care Liberty se obliga să plătească în fiecare săptămână câte 15.000 de euro, reprezentând datoria curentă pe săptămâna respectivă și o mică parte din datoriile istorice.
Potrivit conducerii Transurb, suma totală pe care combinatul gălățean o datorează este de peste 4 milioane de lei.
Vineri, 23 octombrie, s-a încheiat a doua săptămână de când Liberty nu a mai plătit niciun leu pentru transportul angajaților. Astfel că Transurb nu a avut de ales şi a oprit transportul.
Conducerea Transurb a dat asigurări că transportul siderurgiștilor va fi reluat imediat ce se revine la situaţia normală privind plăţile.