Politica

Deputatul Viorica Sandu, după votul din Parlament: „Am corectat o eroare legislativă care putea produce nedreptăți”

Deputatul Viorica Sandu, după votul din Parlament: „Am corectat o eroare legislativă care putea produce nedreptăți”

Camera Deputaților a adoptat, cu 187 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” și 59 de abțineri, un proiect de modificare a Codului administrativ care clarifică situațiile de incompatibilitate și conflict de interese apărute în perioada de tranziție dintre două reglementări. Deputatul  PSD Viorica Sandu susține că modificarea legislativă repară o eroare care ar fi putut pune în pericol mandatele unor persoane alese prin vot de comunitățile lor.

„Dacă rămânea în forma inițială, noua reglementare putea genera situații în care oameni aleși prin votul cetățenilor să ajungă, peste noapte, în situația de a fi considerați incompatibili sau în conflict de interese, pentru fapte săvârșite într-o perioadă de tranziție legislativă”, a transmis Viorica Sandu.

Potrivit parlamentarului, proiectul adoptat de Camera Deputaților stabilește că situațiile apărute între intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026 și intrarea în vigoare a noilor reglementări nu constituie incompatibilități sau conflicte de interese și nu atrag răspunderea juridică aferentă.

Proiectul legislativ de modificare a Codului administrativ a fost adoptat și de Senat, care este Cameră decizională.

Deputatul PSD afirmă că intervenția legislativă este necesară pentru ca persoanele alese prin vot să nu fie afectate de o neclaritate sau de o eroare de redactare a legislației.

„Dincolo de articole, alineate și proceduri, sunt oameni aleși prin vot, care nu trebuie să plătească pentru o eroare de redactare sau pentru o neclaritate legislativă.

Legea trebuie să fie clară. Iar acolo unde o eroare legislativă poate produce nedreptăți, ea trebuie corectată”, a mai spus Viorica Sandu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)