* Consultare publică pe tema eticii în administrația publică adresată CETĂȚENILOR din REGIUNEA SUD-EST
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează a doua consultare publică pe tema eticii în administrația publică adresată CETĂȚENILOR din REGIUNEA SUD-EST, care va avea loc pe 7 februarie 2020, la hotel Danube Stars din municipiul Galați.
Evenimentul este deschis tuturor persoanelor din județele Buzău, Galați și Vrancea, interesate să contribuie la consolidarea încrederii în administrația publică, prin promovarea unei culturi a responsabilităţii.
Prin această consultare se dorește găsirea în comun a soluțiilor cele mai potrivite pentru asigurarea unui climat etic în instituțiile publice din România și în relaționarea dintre funcționarii publici și cetățeni.
Consolidarea rolului consilierului de etică desemnat la nivelul instituțiilor publice și ce instrumente se pot identifica, astfel încât să fie sprijinită eficient activitatea sa de consiliere etică, sunt principalele subiecte propuse spre dezbatere – agenda evenimentului putând fi consultată pe portalul ANFP, urmând link-ul postat pe site-ul prefecturii Galați.
Evenimentul face parte dintr-o serie de 16 consultări publice care vor fi derulate în toate regiunile de dezvoltare din țară în cadrul proiectului ETICA – Eficiență, Transparență și Interes pentru Conduita din Administrație.