După câteva antrenamente de acomodare la efort, Oţelul va demara seria de jocuri amicale. Trupa manageriată de Dorinel Munteanu va susţine primele jocuri la sfârşitul acestei săptămâni: cu Huşana Huşi, pe 16 iulie şi cu CSM Rm. Sărat, pe 17 iulie. Delegaţia roş-alb-albastră îşi va muta cartierul general în perioada 19-31 iulie la Vatra Dornei. Pe lângă antrenamentele de pregătire fizică, oţelarii vor juca şi două amicale: 24 iulie cu un adversar nestabilit şi 31 iulie cu Foresta Suceava. La revenirea în Galaţi, seria va continua cu alte patru partide test: Sporting Lieşti - 4 august, Viitorul Ianca - 7 august, Sporting Juniorul Vaslui - 14 august, Metalul Buzău - 19 august. „Avem mulţi jucători noi în probe, cei vechi pe care i-am convocat au răspuns pozitiv. Sper să se remedieze problemele de la echipă pentru a avea linişte şi să ne putem pregăti, iar apoi să decid lotul care se va deplasa la Vatra Dornei. Avem nevoie de câte doi jucători pe post pentru a avea concurenţă şi fiecare să lupte pentru postul său în echipă”, a precizat managerul tehnic Dorinel Munteanu. Primul joc oficial se va disputa pe 25 august în faza a 3-a din Cupa României iar trei zile mai târziu va debuta şi campionatul Ligii a 3-a.