Administratie

Costel Fotea, anunț despre una dintre cele mai populare destinații de agrement din Galați. Ce se întâmplă la sfârșitul lunii octombrie

Costel Fotea, anunț despre una dintre cele mai populare destinații de agrement din Galați. Ce se întâmplă la sfârșitul lunii octombrie

Peste 100.000 de persoane au participat, de la începutul anului, la activitățile de agrement din Pădurea Gârboavele, județul Galați. În timp ce parcul de aventură EscapeLand se pregătește să se închidă pentru sezonul rece, cele două piste de bob vor rămâne deschise și pe timpul iernii.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, cele două atracții de agrement, Bob & Bike Adrenalina și EscapeLand, au atras un număr record de vizitatori în 2026.

Cea mai populară atracție a fost pista de bob Alpine Coaster, de care s-au bucurat peste 60.700 de persoane. Alte aproximativ 20.000 de persoane au ales pista de speed-bob, cu sănii pe role magnetice, o instalație unică în România.

Parcul de aventură EscapeLand a atras aproape 12.000 de vizitatori, copii și adulți, care au parcurs traseele cu obstacole suspendate și tiroliene. De asemenea, peste 2.000 de persoane și-au testat abilitățile pe peretele de escaladă.

Președintele CJ Galați a anunțat că traseele de aventură de la EscapeLand vor fi închise la sfârșitul lunii octombrie, pentru efectuarea lucrărilor de verificare și întreținere a echipamentelor.

„Urmează ultima săptămână de aventură pe traseele EscapeLand! La finalul lunii octombrie, acestea se vor închide pentru sezonul rece, perioadă în care vom realiza lucrări de verificare și întreținere a echipamentelor. Dar distracția nu se oprește aici! Cele două piste de bob de la Bob & Bike Adrenalina Gârboavele rămân deschise și în sezonul rece!”, a transmis Costel Fotea.

Acesta a subliniat că investițiile realizate de Consiliul Județean au transformat Pădurea Gârboavele într-o destinație de agrement pentru toate vârstele.

„Prin investițiile realizate, am reușit să transformăm Pădurea Gârboavele într-o destinație completă de agrement, ideală pentru relaxare în mijlocul naturii și experiențe inedite, indiferent de vârstă”, a precizat președintele CJ Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)