Menu
RSS
Este oficial: Marian Barbu este noul rector al UDJ Galați

Este oficial: Marian Barbu este nou…

Senatul Universității a...

Premierul Ciolacu, mesaj pentru pensionari: Îi asigur că rămânem la fel de hotărâți cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie

Premierul Ciolacu, mesaj pentru pen…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Intersecția străzilor Oltului și Vrancei, închisă traficului rutier timp de trei săptămâni

Intersecția străzilor Oltului și Vr…

Pentru executarea lucrări...

Palmeres frumos pentru Galați și la Olimpiadele de Științe exacte

Palmeres frumos pentru Galați și la…

Vești bune de la Olimpiad...

Dan Nica, victorie în PE: Industria oțelului a fost recunoscută ca industrie strategică la nivelul Uniunii Europene!

Dan Nica, victorie în PE: Industria…

Industria oțelului a fo...

Se redeschid două zone tematice la Grădina Botanică Galați: Grădina Senzorială și Botanica Distractivă

Se redeschid două zone tematice la …

Începând cu data de 1 mai...

Jandarmeria Galați caută ofițer psiholog

Jandarmeria Galați caută ofițer psi…

Inspectoratul de Jandarmi...

Ciolacu, avertisment către operatorii de jocuri de noroc: Toți cei care nu-și mută urgent aparatele rămân fără licență!

Ciolacu, avertisment către operator…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Polițiștii de aur ai Inspectoratului de Poliție Județean Galați

Polițiștii de aur ai Inspectoratulu…

Mihai Tâmpeanu și Butură ...

Prev Next

Joi, 04 Aprilie 2024 - Regional Press

Caravana educațională a UDJ a ajuns la Tulcea

Târgul Educațional Student UDJG de la Tulcea a fost un real succes, precizează biroul de comnunicare al Universității gălățene. Peste 1.200 de elevi au vizitat standurile amenajate și au întrebat reprezentanții universitari despre viața studențească.

„Sperăm că i-am convins să vină la Galați! Mergem și săptămâna viitoare, de data aceasta la Bârlad. Așteptăm și acolo aproape 1.000 de liceeni. Ne vedem pe 11 aprilie la Școala Gimnazială „Episcop Iacob Antonovici”! De la ora 10.00!”, au mai anunțat cei de la UDJ Galați

Citeşte mai departe ...

O nouă serie de controale a inspectorilor de muncă gălățeni

În perioada 18-22 martie, inspectorii de muncă au desfășurat o campanie națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile „Fabricarea altor produse din minerale nemetalice" (CAEN 23) și „Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcție si echipamentelor sanitare" (CAEN 4673).

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați au efectuat 44 de controale și au aplicat un număr de 41 de sancțiuni contravenționale, din care 36 de avertismente și 5 amenzi în valoare totală de 33.800 lei (20.300 lei în domeniul relațiilor de muncă și 13.500 lei în domeniul securității și sănătății în muncă).

Deficiențe frecvent constatate:

- primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă;

- nepăstrarea la locul de muncă a copiilor contractelor individuale de muncă pentru salariații care prestau activitate în acel loc;

- lipsa evidenței orelor de muncă prestate zilnic de către salariați și neconsemnarea orelor de început și de sfârșit ale programului de lucru în documentele de evidență a muncii prestate zilnic de un salariat în folosul angajatorului controlat;

- echipamentele de muncă nu îndeplineau toate cerințele de securitate și sănătate în muncă;

- instrucțiuni proprii incomplete;

- lipsă evaluare riscuri la expunerea lucrătorilor la silicea cristalină;

- lipsă notificare substanțe chimice nocive;

Pentru nerespectarea prevederilor legale și a neconformităților constatate, inspectorii de muncă au dispus 48 de măsuri (17 în domeniul relațiilor de muncă și 31 în domeniul securității și sănătății în muncă) pentru remedierea acestora, cu termene concrete de realizare.

Citeşte mai departe ...

Oţelul ajunge în careul de aşi din Cupa României Betano

  • Publicat în Sport

 

După vreo 96 de ore de la victoria din Superligă, scor 2-1 cu FC U Craiova 1948, Oţelul a revenit în Cetatea Băniei, de data aceasta pentru duelul din sferturile de finală ale Cupei României Betano cu U Craiova. Cele două echipe s-au angajat într-o luptă surdă, fără faze de poartă în prima parte. Oltenii nu au reuşit să construiască, fiind incomodaţi de presingul aplicat în jumătatea lor de băieţii lui Dorinel Munteanu. Oţelarii au avut prima oportunitate de gol în min.35, Malle a executat în careu o lovitură liberă şi capul lui Zivulic a fost reţinută cu siguranţă de Lazar. Echipa gălăţeană a jucat mult timp în jumătatea adversă iar oltenii şi-au creat o primă ocazie abia în min.45. Repriza a doua a început cu şutul prin surprindere expediat de căpitanul Cisotti, care a trecut pe lângă poartă. În min.52 Tănasă a preluat excelent a intrat în careu a fost atacat neregulamentar de Vlădoiu dar centralul Feşnic nu a acordat nimic şi a lăsat jocul să continue. Oţelul a continuat să deseneze frumos şi în min.57 Teles a şutat în diagonală dar nu a nimerit cadrul porţii. Replica gazdelor a venit în min.63 prin şutul lui Vlădoiu. Cu un sfert de oră înainte de încheierea timpului regulamentar, U Craiova a irosit cea mai mare ocazie prin noul intratul Markovic. Cum nu s-a întâmplat nimic notabil pe tabela de marcaj s-au jucat prelungiri. Teles a irosit o ocazie uriaşă în min.100 după o fază creată de Maciel. Insistenţa Oţelului s-a concretizat pe tabela de marcaj în min.114 după o fază superbă, cu o angajare în adâncime pentru Adăscăliţei, care a centrat în careu iar Lameira cu un şut din alunecare a înscris golul calificării în semifinale unde Oţelul va întâlni pe U Cluj.

caseta tehnică
CSU Craiova -SC Oţelul Galaţi 0-1 (0-0, 0-0)
stadion Ion Oblemenco, spectatori: 10.000
Au marcat: Lameira (min.114)

Formaţii:
Universitatea Craiova: D. Lazar - Maldonado, Ndong (min.20 Vlădoiu), Badelj, Soiri (min.70 Căpăţînă) - Mekvabishvili (min.117 Kozulj), Mateiu (min.55 Cîmpanu), Al. Creţu - Mitriţă (min.106 Koljic), A. Ivan (min.55 Markovic), Baiaram
Rezerve: Danciu, L. Popescu, Raul Silva
Antrenor: Ivaylo Petev

Oţelul Galaţi: Pap - M. Silva (min.69 Adăscăliţei), Ghiocel, Cisse, Zhelev - Zivulic, Cisotti (min.89 Pop), Teles (min.120 Cîrjan) - Malle (min.69 Maciel), Rusevic (min.62 Lameira), Tănasă (min.62 Bodişteanu).
Rezerve neutilizate: R. Stoian, Jardan, Rus.
Antrenor: Dorinel Munteanu

cartonaşe galbene: A.Ivan, Mitriţă respectiv G.Silva, Zivulic, Adăscăliţei, Zhelev

Arbitri:
A -Horaţiu Mircea Feşnic -Cluj Napoca; A1: Valentin Avram -Bucureşti; A2: Alexandru Cerei -Cluj Napoca; Arbitru VAR: Horia Gabriel Mladinovici -Bucureşti; Arbitru AVAR: Rareş George Vidican -Satu Mare

Citeşte mai departe ...

Tenismena Karyna Oana Vlase adună trofee

  • Publicat în Sport

Gălăţeanca Karyna Oana Vlase a confirmat toate aşteptările şi continuă să obţină rezultate importante. La sfârşitul săptămânii trecute, micuţa, foarte talentata şi ambiţioasa tenismenă din oraşul nostru, care este legitimtă la clubul Atlas, unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenoarei Diana Dumitruţ a câştigat locul 1 la simplu fete Under 12 la Cupa de Primăvară organizată la Baza Dacia. Karina a câştigat cele patru meciuri pe care le-a disputat: 6-0, 6-0 cu Daria Pascu; 1-6, 6-4, 10-6 cu Sofia Anghel; 6-0, 6-2 cu Antonia Gangaş; 6-4, 6-1 cu Ingrid Igescu. Cu o săptămână înainte, gălăţeanca noastră s-a întors acasă cu locul 1 la dublu fete împreună cu Maria Pirpiliu şi locul 3 la mixt de la Trofeul Municipiului Brăila. După ultimele rezultate, Karina Oana Vlase se poziţionează pe locul 33 din 189 sportive în ierarhia Federaţiei României de Tenis la categoria Under 12 fete.Gălăţeanca Karina Oana Vlase a confirmat toate aşteptările şi continuă să obţină rezultate importante. La sfârşitul săptămânii trecute, micuţa, foarte talentata şi ambiţioasa tenismenă din oraşul nostru, care este legitimtă la clubul Atlas, unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenoarei Diana Dumitruţ a câştigat locul 1 la simplu fete Under 12 la Cupa de Primăvară organizată la Baza Dacia. Karyna a câştigat cele patru meciuri pe care le-a disputat: 6-0, 6-0 cu Daria Pascu; 1-6, 6-4, 10-6 cu Sofia Anghel; 6-0, 6-2 cu Antonia Gangaş; 6-4, 6-1 cu Ingrid Igescu. Cu o săptămână înainte, gălăţeanca noastră s-a întors acasă cu locul 1 la dublu fete împreună cu Maria Pirpiliu şi locul 3 la mixt de la Trofeul Municipiului Brăila. După ultimele rezultate, Karyna Oana Vlase se poziţionează pe locul 33 din 189 sportive în ierarhia Federaţiei României de Tenis la categoria Under 12 fete.

Citeşte mai departe ...

Un elev de 18 ani a fost atacat cu un briceag de un bărbat băut și drogat

Un elev de 18 ani a fost atacat, chiar lângă gardul liceului, de un bărbat băut și drogat. Băiatul a sunat la 112 să ceară ajutor. 

La fața locului au fost direcționate de urgență două echipaje, unul de poliție din cadrul secției de poliție și unul de jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean "Dunărea de Jos" Galați, constatându-se că cele sesizate se confirmă.

„A fost depistată și identificată persoana care s-ar fi manifestat agresiv față de tânăr, fiind vorba despre un bărbat, cu vârsta de 31 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care era agitat în gesturi și incoerent în limbaj. S-a procedat la imobilizarea și conducerea la sediul unității de poliție a acestui bărbat”, a transmis Poliția Galați.

Din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul, de 31 de ani, având asupra sa un briceag l-ar fi amenințat pe tânăr cu acte de violență, motivând că acesta din urmă s-ar fi uitat urât spre el.

„Totodată, ar fi încercat să-l lovească cu arma albă, iar când tânărul s-ar fi ferit pentru a nu fi rănit, i-ar fi fost înțepat ghiozdanul pe care îl avea asupra sa”, a preciztat IPJ Galați.

Briceagul care a fost folosit de agresor a fost găsit pe jos în zona respectivă și a fost ridicat de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, iar bărbatul a fost condus la Spitalul de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați unde a rămas internat, întrucât se manifesta în continuare agitat.

 

Citeşte mai departe ...

Derbi gălăţean pentru podiumul Ligii a 3-a

  • Publicat în Sport
Liga a 3-a la fotbal programează sâmbătă partidele celei de-a doua etape din play-off. După ce au clacat la debutul din această fază a campionatului, echipele gălăţene Unirea Braniştea şi Sporting Lieşti se vor întâlni în meci direct pe stadionul comunal din Braniştea, de la ora 17.00. Cele două echipe s-au mai duelat de două ori în sezonul regular, rezultatele înregistrate fiind: 2-1 pentru Unirea la Braniştea respectiv 1-1 la Lieşti. Orgoliile şi ambiţiile sunt mari în cele două tabere. Brăniştenii lui Ionuţ Niculcea, care s-au calificat în extremis, au ascedentul moral al rezultatelor directe şi vor cele trei puncte pentru a spera la locul de pe podium. Lieştenii lui Cătălin Savu sunt hotărâţi să facă un meci mare şi să-şi consolideze poziţia din clasament. „Un meci cu încărcătură de ambele părţi, echilibrat, cu orgolii în care jucătorii se cunosc foarte bine între ei. Întâlnim o echipă cu jucători foarte buni, bine pregătiţi fizic, dar am încredere în echipa noastră că vom face un meci mare, chiar dacă încă avem jucători cu probleme medicare pe care nu îi putem folosi nici la meciul acesta. Dar chiar şi aşa, mergem la Braniştea să câştigăm”, ne-a declarat preşedintele de la Sporting, Dorinel Matei. Situaţia din play-off seriei a 2-a se prezintă astfel: 1.Metalul Buzău 52 puncte, 2.CSM Focşani 2007 45 p, 3.Sporting Lieşti 35 p, 4.Unirea Braniştea 30 p. sursa foto Sportul Ilustrat
Citeşte mai departe ...

Educatorii se vor „școli” în format digital

A fost lansat Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta C15: Educație.
Prin intermediul apelului sunt urmărite dezvoltarea și implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat. Obiectivul acestui program este dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare la clasă, indiferent de disciplină.
Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 80 de milioane de euro, fără TVA.

Citeşte mai departe ...

Premierul Marcel Ciolacu anunță eliminarea „taxei pe boală” pentru gravide și bolnavii de cancer

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat introducerea prin Ordonanţă, scutirea de la plata contribuţiei pentru indemnizaţiile de concediu medical în cazul mamelor cu copii bolnavi, a gravidelor, a pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi a cazurilor de urgenţă.

„Începem prin a rezolva, așa cum am promis zilele trecute, problema concediilor medicale. Introducem azi, prin ordonanță de urgență, scutirea de la plata contribuției sociale pentru indemnizațiile de concediu medical în cazul mamelor cu copii bolnavi, a gravidelor, a pacienților cu afecțiuni oncologice și a cazurilor de urgență. Dacă este nevoie,chemăm toată conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să lucreze azi la Guvern. Trebuie să aprobăm azi acest act, fiindcă pentru oamenii aflați în suferință fiecare zi contează enorm.”, a transmis Ciolacu,

Prin același proiect, a subiniat premierul, „sprijinim tinerele mame defavorizate, cu venituri mici sau aflate în situații critice de viață”.

„România are cel mai mare număr de mame minore din Europa, astfel că această intervenție este extrem de necesară. Propunem un ajutor de 2.000 de lei, acordat o singură dată pentru fiecare nou-născut. Este un sprijin pe care îl extindem până în 2027, cu un buget de 120 de milioane de euro, din fonduri”, a mai transmis șeful Guvernului.

Citeşte mai departe ...

Marcel Ciolacu: România își dorește un rol activ în reconstrucția Ucrainei

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat la Palatul Victoria, cu Reprezentantul special al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei, doamna Penny Pritzker, despre rolul pe care România îl poate avea în procesul de redresare și reconstrucție a Ucrainei avut în vedere la nivel internațional după ce se va încheia războiul declanșat de Rusi

„Suntem într-o etapă de identificare a celor mai eficiente metode de sprijin și de transpunere a acestora într-o strategie integrată pentru reconstrucția Ucrainei, în care România își dorește să joace un rol important”, a declarat premierul Marcel Ciolacu. 

În perspectiva pregătirii și începerii acestui proces de reconstrucție a Ucrainei, a mai spus premierul Marcel Ciolacu, România ia în calcul ca reper principal mecanismul UE pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro, și își propune să desfășoare acțiuni în plan bilateral, prin colaborarea directă cu Ucraina, dar și în cadrul unor formate extinse, la nivel regional sau împreună cu partenerii strategici.

 Șeful Executivului român a adăugat că abordarea României are în centru ideea că acțiunile statelor care se vor implica în reconstrucția Ucrainei trebuie să fie complementare, nu concurențiale, și că acest proces implică un efort pe termen lung și coordonarea întregii comunități internaționale, în care rolul și implicarea Statelor Unite rămân esențiale. 

Perspectiva de integrarea europeană a Ucrainei ar trebui să ghideze întregul proces de reconstrucție a acestei țări. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că un obiectiv strategic al României este și racordarea Republicii Moldova la acest efort de reconstrucție care vizează în primul rând Ucraina, având în vedere că Republica Moldova a fost afectată de conflict și ambele state au nevoie de sprijin pentru parcursul european pe care și l-au asumat.

La întrevedere a participat și ambasadorul SUA la București, E.S. Kathleen Kavalec, iar din delegația guvernamentală română au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului Alexandru-Mihai Ghigiu și consilierul de stat Nicolae Comănescu.

Citeşte mai departe ...

Scandal la mall-ul din Galați din cauza unui loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități

Un bărbat, de 24 de ani a agresat fizic agentul de pază al unei centru comercial și l-a amenințat cu un pistol. Totul a pornit după ce soția acestuia a parcat mașina pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități.

Potrivit Poliției Galați, un bărbat de 53 de ani a reclamat la 112, cu privire la faptul că are un conflict cu agenții de pază de la un centru comercial situat pe bulevardul George Coșbuc, din municipiul Galați.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii care s-au deplasat la fața locului s-a stabilit faptul că, în cursul aceleiași zile, soția apelantului, o femeie de 39 de ani, s-a deplasat la centrul comercial respectiv și a parcat autoturismul pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități.

„Întrucât conducătoarea auto nu face parte din categoria persoanelor cu nevoi speciale, agenții de pază i-ar fi solicitat acesteia să elibereze locul respectiv”, a transmis Poliția Galați.

În discuție a intervenit și bărbatul, de 53 de ani, iar, la scurt timp, l-ar fi agresat fizic pe unul dintre agenții de pază, un bărbat, de 24 de ani și apoi l-ar fi amenințat cu un pistol pe care l-ar fi avut asupra sa.

„Pistolul a fost descoperit asupra apelantului și a fost ridicat de către polițiști, iar toate persoanele implicate în acest incident au fost conduse la sediul secției de poliție în vederea continuării cercetărilor, fiind anunțați și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați”, a precizat Poliția Galați.

S-a stabilit că pistolul face parte din categoria armelor neletale cu proiectil de cauciuc, are calibrul 45 și este deținut legal cu permis de armă tip B.

După audieri și administrarea probatoriului în cauza penală în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe, amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului, de 53 de ani, pentru 24 de ore.

În cursul aceleiași zile, după prezentarea persoanei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a fost admisă de către procurori propunerea de arestare preventivă, însă, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Galați a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri