Conferința Națională de Medicina Familiei, Ediția 2022
Evenimentul multașteptat de specialiști, este organizat de Societatea Academică de Medicina Familiei, în perioada 26-29 Octombrie, la București. Conferința a fo…
Evenimentul multașteptat de specialiști, este organizat de Societatea Academică de Medicina Familiei, în perioada 26-29 Octombrie, la București. Conferința a fo…
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a informat joi că la nivel naţional au…
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi lansarea, în premieră, a unui sondaj global asupra experienţelor şi nevoilor pacienţilor cu cancer pentru…
Preşedintele Consiliului Judeţean Galați, Costel Fotea, anunță o nouă ieșire a Caravanei mobile de donare de sânge prin localitățile gălățene. "Unul dintre cele…
Un studiu care a analizat asocierea dintre utilizarea rețelelor sociale, structura personalității și dezvoltarea depresiei sugerează faptul că persoanele care u…
De Ziua Mondială a Sănătății Mintale, Maybelline New York, împreună cu depreHUB, primul hub antidepresie din România, contribuie la destigmatizarea anxietății ș…
Cea de-a V-a ediție a Stress Congress va avea loc în format hibrid, în perioada 6-8 octombrie 2022. Tema de anul acesta se va referi la stres ca provocare…
În perioada 3 – 7 octombrie, se desfășoară pe plan mondial “Săptămâna dedicată conștientizării importanței donării de plasmă”, marcată anual pe…
Parlamentul European a desemnat, în 2014, ziua de 1 octombrie drept Ziua Europeană de combatere a depresiei (European Depression Day). Este astfel scoasă în evi…