„Atelier de «reparat» probleme” la Programul mentoral ÎNVĂȚĂTURI PENTRU ÎNVĂȚĂTORI
Ultima activitate din cadrul Programului mentoral dedicat personalului de predare din învățământul primar - ÎNVĂȚĂTURI PENTRU ÎNVĂ…
Ultima activitate din cadrul Programului mentoral dedicat personalului de predare din învățământul primar - ÎNVĂȚĂTURI PENTRU ÎNVĂ…
În anul 2002 a fost stabilit prin lege ca data de 14 septembrie, când în mod tradiţional se încheie păşunatul anual, să fie desemn…
Începând cu 2005, în fiecare an se marchează, la 18 iunie, Ziua mândriei autiste. Iniţiativa aparţine Aspies for Freedom (AFF), un…
Ziua mondială a justiţiei sociale este marcată anual la 20 februarie. Iniţiativă a Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007…
Sindicatul Promedica, USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat reacționează după ce un al sindicat din domeniu, Federația Soli…
Ziua Internaţională Zero Deşeuri, marcată anual pe 30 martie sub egida ONU (începând cu 2023), promovează producţia şi consumul su…
Într-o lume aflată într-o transformare accelerată, educația trebuie să depășească paradigma tradițională și să ofere elevilor comp…
Concursul studențesc ACIEE – HACKATHON 2025, organizat de Facultatea de Automatica, Calculatoare, Inginerie Electrica si Electroni…
Au început înscrierile la a doua ediție a concursului studențesc ACIEE – HACKATHON, organizat de Facultatea de Automatică, Calcula…
“Astăzi doresc să îi mulţumesc domnului profesor doctor Cercel pentru că a răspuns la invitaţia a mea şi a doamnei Firea de a se a…
Statul oferă un nou ajutor de urgență. Sunt vizate 500 de familii și persoane singure. Acestea au fost afectate de inundații, ince…
Conform datelor provizorii de la BEC, centralizate de către Code for Romania, situația rezultatelor este următoarea, în momentul d…
Pe parcursul lunii februarie, Garda de Mediu Galați a efectuat 104 acțiuni de control în județ, din care 37 au fost controale nepl…
Potrivit autorilor, ghidul îşi propune să sprijine factorii de decizie, specialiştii şi publicul larg în înţelegerea şi combaterea…
Ministrul sănățății, Nelu Tătaru, a anunțat luni că o sesiune specială a examenului de Bacalaureat 2020 ar putea fi organizat…
Cristina Pocora, membru CNA, a atras atenţia managerului postului de radio Metronom FM din Râmnicu Vâlcea, George Chircă, că manel…
Un consum crescut de băuturi carbogazoase poate duce la un risc crescut de eroziune dentară, dezintegrare structurală a dintelui ș…
Chestorul-șef de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat la Interne, a transmis la Digi24 un mesaj către toți angajații din sist…
Începând cu luna februarie 2023, în cadrul Universității ”Danubius” din Galați s-a lansat campania ”Mă implic în cercetare!”. Desf…
Asociația Credu lansează soluții inovatoare pentru a depăși barierele care împiedică femeile din România să efectueze investigații…