Sanatate

Copiii, cei mai expuşi la efectele nocive ale telefonului mobil

Copiii, cei mai expuşi la efectele nocive ale telefonului mobil

O spun specialiștii din Sănătatea românească participanți, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferinţa cu tema "Telefon, internet, jocuri de noroc, pericolele de lângă noi", eveniment organizat de Academia de Ştiinţe Medicale.

"Există tot felul de voci care spun că anumite tumori cerebrale ar putea avea etiologie legată de expunerea excesivă la telefon (...). Expunerile pot să aibă loc şi în timpul dezvoltării fetale, dacă mămica doarme cu tableta pe abdomen, sau chiar în copilăria timpurie, pentru că ştim foarte clar că chiar de la 2 ani copiii folosesc telefoanele şi tableta şi atunci e clar că pot să existe leziuni permanente ale creierului sau ale nervilor cranieni, care au impact mult mai mic la adulţi", după cum a subliniat prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, de la Spitalul Clinic "Sf. Maria", şef Secţie ORL.

Pentru diminuarea acestor efecte, s-ar recomanda ţinerea telefonului cât mai departe de corp, folosirea căştilor fără fir, dar şi reducerea conversaţiilor ca durată de timp.

Evaluați acest articol
(0 voturi)