Premierul Marcel Ciolacu a anunțat duminică măsurile care vor fi luate în cazul azilelor din România.
Tate azilele vor fi verificate și reautorizate, cazurile de corupție și de abuzuri vor fi anchetate cu celeritate și se va solicita ajutorul bisericii și al organizațiilor nonguvernamentale.
„Am discutat azi și avem trei priorități toate centrele pentru copii, persoane în vârstă și persoane cu dizabilități trebuie verificate și reanalizate toate autorizațiille... termenul este de o săptămânî sub coordonarea prefecților. Solicit toleranță zero față de persoanele care au jefuit aceste persoane neajutorate... în afară de tratament, le-au furat bunurile, casele și pensiile...
Am stabilit cu Ministrul Justiției ca soluționarea acestor cazuri să fie o prioritate. Fac un apel către toate cultele din România cât și către ONG-uri, avem nevoie de implicare dimneavoastră ... Începând de luni, ministrul Muncii va sta de vorbă cu reprezentanții cultelor și cu ONG-urile pentru acorduri pentru implicarea în această activitate”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Reacția premoerului vine după ce zilele trecute au fost descinderi la trei cămine de bătrâni din Ilfov, unde au fost găsiți aproximativ 100 de vârstnici umiliți, flămânzi, neîngrijiți și lăsați în mizerie.