Politica

Grindeanu anunță că Drumul Expres Galaţi-Brăila va fi finalizat la începutul anului viitor

 Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că Drumul Expres Galaţi – Brăila, care va face legătura cu Podul peste Dunăre, ar putea fi inaugurat la începutul anului viitor. 

”Mă aştept ca, până la sfârşitul anului, să se termine şi drumul spre Jijila, cei aproximativ 20 km, şi a doua descărcare pe malul tulcean, de asemenea, la începutul anului viitor, să fie gata, pe malul brăilean, Drumul Expres Galaţi – Brăila. Am fost în urmă cu zece zile să văd cum merge acea investiţie. Cei care realizează acea investiţie sunt la acel pod peste Siret, au forat 300 de piloni, din 900, sunt cu multe utilaje în zonă. Sunt optimist că, la începutul anului viitor, acest drum expres care va lega Galaţiul de Brăila să fie finalizat, iar descărcarea de pe acest pod să se facă şi în acest drum expres”, a afirmat Grindeanu, la Brăila.

Constructorul Drumului Expres Galaţi – Brăila este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare