Social

Expoziția „Dinu Lipatti – Scrisori”, timp de două zile, la Brăila

Expoziția „Dinu Lipatti – Scrisori”, timp de două zile, la Brăila

Fracul de concert al lui Dinu Lipatti și șase scrisori originale ale pianistului pot fi văzute la Brăila, vineri și sâmbătă (2 și 3 octombrie), la Casa Tineretului.

Expoziția „Dinu Lipatti — Scrisori", a Asociației Muzicale Grafoart, este găzduită de SUBITO — Festivalul Național al Muzicii de Cameră.

Scrisorile acoperă anii 1939–1947. Prima îi este adresată lui Lipatti de profesoara sa, Florica Musicescu; celelalte sunt scrise de pianist familiei rămase în țară — mamei, tatălui și fratelui Valentin — din Geneva, Berna și Sils‑Maria, în anii în care cariera i se hotăra în Occident, iar acasă cădeau bombele.

Nu sunt documente de carieră, ci de familie: din ele se văd grija zilnică pentru cei de acasă, umorul cu care își semna epistolele și seninătatea cu care și‑a purtat boala care l‑a răpus la treizeci și trei de ani, afirmă organizatorii expoziției.

Piesele provin din fondul profesorului Grigore Bărgăuanu, biograful lui Dinu Lipatti. Vizitatorii primesc o broșură cu transcrierea integrală a scrisorilor și cu traducerea românească a celor patru redactate în limba franceză.

Pe durata expoziției funcționează standul Editurii Muzicale GRAFOART, de unde pot fi cumpărate cărțile și partiturile editurii.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare