Confuzie la Direcția de Sănătate Publică Galați. Un bărbat, cu simptomele virusului, a făcut testul COVID și a așteptat rezultatul acasă. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică l-au sunat și l-au informat că nu este infectat cu COVID. Câteva ore mai târziu s-au răzgândit și i-au trimis un mesaj spunându-i că testul este pozitiv.
DSP Galați confirmă incidentul și spune că este vorba despre o eroare.
„Săptămâna trecută au fost probleme cu rețeaua IT. Nu știm dacă a fost o greșeală umană sau de sistem, cert este că s-a făcut o greșeală. Angajații DSP au verificat dosarul dumnealui și au observat greșeala”, a declarat, pentru Mediafax, Ani Nistor, reprezentantul DSP Galați.