Eveniment

Percheziții la Penitenciarul Galați

Percheziții la Penitenciarul Galați

Poliţiştii fac percheziții în Penitenciarul Galaţi, în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de înşelăciune prin metoda "Accidentul".

O bătrână în vârstă de 80 ani, din județul Bacău, a sesizat poliţiştii că a fost contactată noaptea de persoane necunoscute care s-ar fi dat cadre medicale şi, sub pretextul că fiul acesteia ar fi suferit un accident, i-ar fi solicitat sume de bani. 

Ulterior, femeia s-a deplasat în comuna Oituz, unde i-ar fi înmânat unei persoane necunoscute suma de 2.800 euro şi 2.000 lei, cu promisiunea că îi va fi ajutat fiul aflat în stare de nevoie.

"În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 ani, ce era încarcerat în Penitenciarul Galaţi. De asemenea, s-a stabilit că bănuitul ar fi fost sprijinit în activitatea infracţională de două femei, de 19, respectiv 40 ani, cele două deplasându-se la bătrână de unde au preluat sumele de 2.800 euro şi 2.000 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.

 În urma percheziţiilor în Penitenciarul Galaţi, poliţiştii au găsit asupra bărbatului un telefon mobil şi 10 cartele telefonice.

La percheziţiile domiciliare efectuate în judeţul Bacău au fost identificate mijloace materiale de probă şi suma de 2.000 euro. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul IPJ Bacău.

Evaluați acest articol
(0 voturi)