Inspectoratul Școlar Județean Galați anunță rezultatele finale ale evaluării naționale, în cadrul proiectului „Program pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție” (PRIMII).
Această inițiativă strategică a Ministerului Educației și Cercetării extinde la nivelul învățământului primar mecanismele integrate de prevenire a părăsirii timpurii a școlii, fiind un angajament ferm pentru susținerea potențialului fiecărui copil și pentru sprijinirea unităților școlare în misiunea lor de a oferi un parcurs educațional echitabil și modern. Finanțarea este asigurată prin fonduri europene dedicate prevenirii abandonului școlar.
De această facilitate vor beneficia, într-o prima etapă (trei ani), șapte dintre unitățile școlare din județul Galați, cu personalitate juridică(la care mai sunt arondate alte 10 școli), care au obținut peste 90 de puncte la evaluarea din program. Potrivit IȘJ Galați, clasamentul final a fost stabilit în funcție de punctajele obținute, în urma evaluării realizate pe baza a trei criterii: riscul MATE de părăsire timpurie a școlii, gradul de marginalizare comunitară (indicele UNICEF) și mediul de rezidență.
Alte cinci unități de învățământ gălățene (cu încă șase școli arondate), care au depus cereri de finanțare în program, au fost admise pe lista de rezervă, după ce au obținut la evaluarea finală peste 40 de puncte.
Investiții în învățământul primar gălățean: Școlile din județul Galați selectate în cadrul Programului Național „PRIMII”