Ministerul Educației și Cercetării a aprobat programele școlare pentru două opționale ca discipline noi din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, pentru disciplinele „Elemente de educație media digitală” (clasa a VI-a) și „Educație pentru viață: alege! acționează! inspiră!” (clasele a V-a – a VII-a), potrivit unui comunicat de presă.
Opționalul Elemente de educație media digitală vizează „formarea a două competențe esențiale, dat fiind că tinerii și copiii sunt expuși zilnic la un volum tot mai mare de informații din mediul digital, iar rețelele de socializare și conținuturile online le influențează modul de a gândi, de a comunica și de a înțelege lumea”, potrivit ministerului. Programa a fost realizată în colaborare cu Centrul pentru Jurnalism Independent.
Pentru disciplina opțională „Educație pentru viață: alege! acționează! inspiră!” – pentru clasele V-VII programa urmărește să sprijine dezvoltarea integrată a patru domenii majore de conținut. Disciplina promovează o pedagogie a experienței și a acțiunii, menită să încurajeze elevii să descopere puterea deciziilor responsabile, curajul acțiunii și bucuria de a inspira schimbarea în comunitatea lor. În acest fel, programa contribuie la conturarea profilului absolventului de gimnaziu ca persoană autonomă, responsabilă, implicată și capabilă să conducă prin exemplu”, potrivit ministerului în comunicatul de presă. Programa a fost elaborată împreună cu Asociația Maxwell.
* Asociației Maxwell are ca scop instruirea, promovarea valorilor și principiilor de leadership și dezvoltarea personală a tinerilor din România, prin activități derulate în mediul școlar.