Economie

Vin banii pentru siderurgiști! 168 milioane de lei pentru salariile restante din Liberty Galați și Liberty Tubular Products

Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, o hotărâre de guvern pentru desemnarea listei operatorilor economici de interes strategic din domeniul de activitate al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. Aceştia sunt Liberty Galaţi, Liberty Tubular, Romaero SA şi Damen Shipyards Mangalia.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat că decizia va permite ca angajaţii să-şi primească salariile restante.

„În virtutea acestei Hotărâri de Guvern, Fondul de garantare va putea să plătească drepturile salariale pentru angajaţii acestor societăţi comerciale de interes strategic. Doi dintre ei aflaţi în concordat preventiv, doi dintre ei aflaţii în insolvenţă. E foarte bine, cred, şi cred că credeţi şi dumneavoastră acelaşi lucru, că oamenii îşi vor primi banii până de Paşti”, a anunţat Dogioiu, citată de News.ro.

Aceasta a explicat că valoarea drepturilor salariale care vor fi achitate de Fondul de garantare este de 257,7 milioane de lei, care se încadrează în bugetul aprobat de ANOFM pentru această categorie de cheltuieli.

„Pentru operatorii de interes strategic în concordat preventiv, adică Liberty Galaţi şi Liberty Tubular, suma este de 168 de milioane pentru un număr de 2.949 de beneficiari, pe o perioadă de maximum 6 luni. Pentru operatorii de interes strategic aflaţi în insolvenţă, ne referim aici la ceilalţi, Romaero şi Damen, suma alocată este de 89,7 milioane de lei pentru un număr de 1.017 beneficiari de la Damen, respectiv 526 de beneficiari de Romaero, pe o perioadă de 7 luni”, a precizat Dogioiu.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a fost primul care a anunțat în Galați această veste foarte importantă pentru siderurgiști.

„În sfârșit, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care combinatul Liberty Galați a fost declarat oficial operator economic de interes strategic național, în domeniul de activitate al Ministerului Economiei - o decizie esențială pentru protejarea industriei siderurgice și a miilor de locuri de muncă din Galați.

În acest moment avem aprobate și normele metodologice de aplicare a Hotărârii de Guvern de modificare a Legii nr. 200/2006. Prin urmare, nu mai există niciun impediment pentru accesarea Fondului de garantare în vederea plății salariilor siderurgiștilor. Având toate aceste proceduri legislative parcurse, Ministerul Muncii va putea aloca fondurile necesare către AJOFM Galați, pentru ca plățile către siderurgiști să se poată face cât mai repede”, a afirmat președintele CJ Galați, menționând că „vom continua să facem toate demersurile necesare ca banii pentru salariile restante ale siderurgiștilor să fie virați cât mai repede, dacă este posibil, chiar înainte de Sărbătorile de Paști”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare