Acționarii furnizorului de servicii logistice integrate din bazinul Dunării TTS, împreună cu subsidiarele pe care le consolidează, au lansat, luni, Oferta Publică Inițială Secundară, care va fi urmată de listarea acțiunilor companiei la Bursa de Valori București.
Prin Oferta Publică Inițială Secundară se pun în vânzare, în perioada 24 mai – 4 iunie 2021, 50% dintre acțiunile TTS, reprezentând un număr de maximum 15.000.000 acțiuni, în două tranșe. Intervalul Prețului de Ofertă pentru o acțiune este stabilit între 19-21 lei.
Un procent de până la 15% din acțiunile oferite va fi oferit investitorilor de retail, în două subtranșe.
Admiterea la tranzacționare a acțiunilor TTS pe Bursa de Valori București este parte din strategia TTS Grup de accelerare a planurilor de dezvoltare, de expansiune geografică și perfecționarea serviciilor oferite clienților.
TTS este cel mai puternic furnizor de servicii logistice integrate de pe Dunăre: deține o puternică flotă de macarale plutitoare, silozuri și platforme în porturi precum și cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din 466 de vase cu o capacitate totală de 768.000 de tone.
Activitatea sa include expediția de mărfuri, transportul fluvial, operațiuni portuare, precum și alte activități conexe și auxiliare și acoperă peste 100 de porturi și terminale portuare de la Dunăre și Marea Neagră cu legături pe Tisa, Rin și Main.
În 2020, TTS Grup a înregistrat o cifră de afaceri de 520 milioane lei și un profit net de 44 milioane lei, asigurând aproximativ 30% din traficul de pe Dunăre din perspectiva volumelor transportate, a capacității și dimensiunii flotei proprii.
Printre companiile la care TTS este acționar majoritar se numără CNFR Navrom SA Galați, fostul port Trans Europa (actualmente TTS Porturi Fluviale) și șantierul naval din Cernavodă.