Lucrările de tip Quick Wins pe raza Regionalei CF Galați au un stadiu de execuţie cuprins între 36% şi 68% pe trei loturi, iar pe alte trei loturi se organizează şantierele, informează CFR Infrastructură.
"Pe raza SRCF Galaţi, în cadrul programului de lucrări tip Quick Wins, cu finanţare PNRR, sunt în derulare lucrările de reparaţii punctuale pentru ridicarea restricţiilor de viteză pe trei dintre cele şase loturi contractate, stadiul de execuţie fiind cuprins între 36% şi 68%, zonele unde au fost finalizate lucrările fiind deja redeschise circulaţiei. Pentru celelalte trei loturi, constructorul pregăteşte organizarea şantierelor, fiind în derulare etapele de achiziţie şi depozitare a materialelor noi de cale, lucrările urmând a fi demarate începând cu luna august", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a administratorului de infrastructură.
Pe raza SRCF GALAŢI, au fost semnate 6 contracte tip Quick Wins, în valoare totală de 73,078 milioane de lei, fără TVA, iar durata de implementare a acestora este de 24 de luni. Constructorul este Wiebe România Bucureşti.
Lungimea totală pe care se execută lucrări este de 12,065 km şi vizează liniile CF Mărăşeşti - Tecuci Nord şi Adjud - Siculeni.
Potrivit CFR Infrastructură, lucrările de tip Quick Wins sunt de mică anvergură şi vizează eliminarea restricţiilor de viteză prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii ferate, care va conduce la creşterea vitezei de circulaţie pentru trenurile de călători, cu impact direct asupra creşterii siguranţei şi confortului călătorilor şi în acelaşi timp diminuarea efectelor adverse asupra mediului.
Beneficiile acestui tip de lucrări sunt: eliminarea restricţiilor de viteză, eliminarea costurilor cauzate de restricţii, creşterea eficienţei activităţii de operare, diminuarea efectelor adverse asupra mediului şi maximizarea gradului de siguranţă.