Economie

Șomajul tehnic plătit adecvat, din iunie

Șomajul tehnic plătit adecvat, din iunie

Speriați, probabil, de numeroasele proteste și sesizări formulate de firme și angajații obligați să intre în șomaj tehnic, ca urmare a efectelor economice negative produse de restricțiile impuse, cu ocazie de Covid-19, guvernanții au redus masiv termenul de plată al șomajului tehnic. Dacă până acum banii erau acordați intr-o perioada de 60 de zile, de la 1 iunie virarea sumelor acordate se face în maxim 15 zile.

Guvernul a anunțat încă din luna mai că șomajul tehnic se va acorda și în lunile următoare, pentru persoanele care lucrează în domenii în care se mențin restricțiile, până la ridicarea acestora, conform Ordonanței de Urgență 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 .

Angajatorii ai căror firme sunt afectate de restricțiile guvernamentale pot solicita, în continuare, acordarea sumelor necesare pentru plata salariaților trimiși în șomaj tehnic.

Indemnizaţia de şomaj tehnic este de 75 la sută din salariul de bază, statul acoperind cel mult 75 la sută din câştigul salarial mediu brut (maximum 4.072 de lei brut).

Firmele trebuie să trimită o solicitare, în acest sens, folosind platforma aici.gov.ro (operată de Autoritatea pentru Digitalizarea României), iar banii vor fi virați de Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă în maximum 15 zile. De această indemnizație pot beneficia în continuare și persoanele care lucrează pe cont propriu: PFA-uri, profesii liberale, drepturi de autor. În cazul acestora, plățile se fac prin intermediul Agențiilor Județene pentru Plăți și Inspecție Socială.

La Galați, peste 3000 de angajatori, înregistrați în evidențe în luna mai, au trimis solicitări pentru plata sumelor aferente șomajului tehnic în cazul celor aproximativ 17 mii de salariați trimiși acasă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)