Restaurant din Galați, suspendat temporar de Garda de Mediu Recomandat
- Scris de Oana Dragota
- No comment

În urma unui control efectuat la un operator economic din Galați, care desfășoară activități de restaurante și organizare de evenimente, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați au constatat mai multe neconformități.
Printre acestea s-au numărat desfășurarea activității fără a deține autorizație de mediu (obligatorie, conform legislației de mediu), lipsa actului de reglementare pentru alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate, nerespectarea prevederilor legale privind nivelul de zgomot generat de activitate.
„Pentru aceste abateri, s-au dispus măsuri imediate de conformare, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional cu suma de 60.000 de lei și i s-a suspendat activitatea până la obținerea autorizației necesare. Garda Națională de Mediu reamintește tuturor agenților economici importanța respectării legislației de mediu. Vom continua verificările pentru a preveni și sancționa orice activitate care afectează sănătatea populației și echilibrul ecologic!”, potrivit Gărzii de Mediu Galați.