Economie

Proiectul de alimentare cu gaze a comunei Smârdan, din județul Galați, aprobat de Ministerul Dezvoltării

Proiectul de alimentare cu gaze a comunei Smârdan, din județul Galați, aprobat de Ministerul Dezvoltării

„Încă 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării”, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Acestea se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja și care fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

În urma deciziei de astăzi, autoritățile publice locale vizate vor semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Astfel, poate fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții.

Printre cele 31 de proiecte aprobate marți, 14 iunie, se numără și cel de „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Smârdan, județul Galați”, cu o valoare de 33,2 milioane lei.

Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și distribuția gazelor naturale, a reamintit ministrul Cseke Attila.

Evaluați acest articol
(0 voturi)