Proiectul de ordin pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) conține atât domeniile de activitate în care se pot organiza programe de formare profesională, cât și procedura pe care trebuie s-o urmeze cei ce vor să organizeze astfel de programe online pentru a autoriza.
Domeniile de activitate în care se vor putea organiza cursuri de formare profesională sunt împărțite în două categorii:
pentru pregătirea teoretică - aici intră toate programele de formare profesională autorizate de inițiere, specializare, perfecționare, dar și cele de calificare de nivel 2, 3, 4, conform Cadrului Național al Calificărilor, stabilit de HG 918/2013;
pentru pregătirea practică (atunci când programele nu implică activități practice care trebuie să se desfășoare într-un spațiu cu dotări specifice):
competenţe-cheie (comunicare în limba română sau în limbi străine, competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie, competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere, competenţe sociale şi civice, competenţe antreprenoriale, competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală, competenţa de a învăţa să înveţi);
activități financiare, bancare, de asigurări (inclusiv contabilitate);
administrație și servicii publice (inclusiv programele din domeniul resurselor umane și managementului);
economie socială;
tehnologia informației, comunicații, poștă;
educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, sport;
protecția mediului;
electrotehnică, automatică, electronică;
mass-media, edituri şi tipografie.
Pentru a putea fi autorizat, potrivit proiectului, programul de formare trebuie să cuprindă:
datele de identificare;
condiţiile de acces;
obiectivele exprimate în competenţele profesionale ce urmează să fie dobândite de fiecare participant (în concordanţă cu standardele ocupaţionale recunoscute la nivel naţional);
durata de pregătire;
locul de desfăşurare;
formele de organizare online a programului de formare profesională;
planul de pregătire;
numărul de participanţi;
procedura de evaluare a programului de formare profesională;
programa de pregătire;
modalităţile de evaluare a participanţilor la programul de formare profesională.
Numărul maxim de participanți pe grupa de formare profesională va fi de 28 de persoane.