Economie

Noi sancțiuni date de Protecția Consumatorilor la supermarketuri din Galați și Tecuci

Noi sancțiuni date de Protecția Consumatorilor la supermarketuri din Galați și Tecuci

În perioada 2-5 iunie, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a verificat două supermarketuri Lidl (din Galați - strada Oțelarilor și din Tecuci), un supermarket Penny (din Tecuci), trei magazine Profi (din Galați - strada 1 Decembrie 1918, strada Constructorilor și din comuna Vânători), hipermarketul Metro Cash &Carry, precum și câte un supermarket SUPECO și Kaufland (Galați, strada V. Vâlcovici).

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 15 amenzi contravenționale în valoare de 232.000 lei și patru avertismente, fiind decisă și oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme.

Principalele nereguli au constat în:

- practici comerciale înșelătoare, prin expunerea unor afișe ce indică desfășurarea unor promoții care, în realitate, nu se confirmă (Kaufland și Supeco);

- diferențe între prețurile înscrise pe produse față de cele încasate la casa de marcat (Lidl);

- comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj depreciat;

- comercializarea unor fructe si legume cu modificări organoleptice;

- comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită (Penny și Profi);

- spații frigorifice insuficient igienizate.

„La magazinul Penny din Tecuci, s-a constatat prezența gândacilor de bucătărie (vii și morți), magazinul având suspendată temporar activitatea până la remedierea deficiențelor”, precizează comunicatul semnat de Carmen Tudor, comisar-șef adjunct al CJPC Galați.

Din 28 mai și până pe 6 iunie, comisarii CJPC Galați au efectuat controale la 24 de supermarketuri din municipiile Galați și Tecuci. S-au aplicat în total 49 de amenzi, cu o valoare totală de 683.000 de lei, și 12 avertismente.

Două supermarketuri din Tecuci, Profi și Penny, au fost închise temporar.

Evaluați acest articol
(0 voturi)