Economie

Înregistrarea la Fisc a contractelor de închiriere redevine obligatorie de la 1 ianuarie 2023

Înregistrarea la Fisc a contractelor de închiriere redevine obligatorie de la 1 ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați aduce la cunoștința contribuabililor persoane fizice faptul că, prin O.G. nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost reintrodusă OBLIGAȚIA înregistrării la organul fiscal central competent a contractelor de închiriere, precum și a modificărilor ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Pentru contractele de închiriere încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2023, persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal – chirii (altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală) au obligația înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.

În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea, la organul fiscal competent, a contractului încheiat între părţi şi a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligaţia înregistrării acestora.

Evaluați acest articol
(0 voturi)