Galațiul are, din nou, peste 10.000 de șomeri Recomandat
- Scris de Oana Dragota
- No comment

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați erau înregistrați 10.319 șomeri (din care 4.251 femei), iar rata șomajului era de 6,22%.
Față de decembrie 2024, numărul șomerilor a crescut cu 1.111 persoane într-o singură lună, iar rata șomajului a crescut, și ea, cu 0,67 puncte procentuale.
Conform statisticilor AJOFM, sunt 2.726 de șomeri cu vârste între 40 și 49 de ani, 1.523 au între 30 și 39 de ani, 1.915 persoane au între 50 și 55 de ani, iar 2.925 au peste 55 de ani. De asemenea, 481 de șomeri au între 25 și 29 de ani, iar 749 au mai puțin de 25 de ani.
Numărul șomerilor care nu mai primesc indemnizație a crescut la 8.866 (față de 7.813 în decembrie 2024), iar cel al șomerilor indemnizați a fost de 1.433 (față de 1.395 în decembrie).
În ceea ce privește mediul de rezidență, 8.732 dintre șomerii Galațiului provin din mediul rural și 1.587 sunt din mediul urban.
În clasamentul național al celor mai ridicate rate ale șomajului, județul Galați ocupă locul 8 național, după Teleorman, Vaslui, Dolj, Mehedinți, Suceava, Sălaj și Călărași. În topul național al județelor cu cei mai mulți șomeri, suntem pe locul 5, după Dolj, Suceava, Teleorman și Iași.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Galați (40,17%), urmați de cei cu studii primare (23,03%). Gălățenii cu nivel de instruire inferior (învățământ primar și fără studii, gimnazial, profesional/arte și meserii) reprezintă 86,57% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii medii (liceale și postliceale) reprezintă 10,67%, iar cei cu studii superioare reprezintă 2,76%.