Economie

Din 1 martie, ANAF primește documente NUMAI prin Spațiul Privat Virtual

Începând cu data de 1 martie 2022, toate documentele fiscale către ANAF trebuie trimise numai prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), informează AJFP Galați.

Obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau altor documente prin intermediul SPV vizează persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) și întreprinderi familiale (IF).

Dacă documentele vor fi depuse în format letric (documente în format hârtie), ele NU vor fi luate în considerare, iar Fiscul îi va notifica pe contribuabili/plătitori cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

Spaţiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declaraţii, cereri, solicită documente, verifică situaţia fiscală proprie etc.

Persoanele fizice sau juridice, care deţin certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV în baza certificatului digital calificat, iar persoanele fizice, care nu deţin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe baza de nume de utilizator şi parolă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)