Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat o a treia firmă care să finalizeze lucările de pe centura Tecuciului.
Asocierea Mavgo Holding SRL - SC Antrepriza de Construcții Drumuri şi Autostrăzi SRL - SC BDU Maxi Construct - Hydostroy AD a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru "Construcția Variantei de Ocolire Tecuci - rest de executat", cu o ofertă de 41,7 milioane lei, fără TVA. Contractul ar putea fi semnat de abia în aprilie, după soluționarea eventualelor contestații.
Lucrările la centura orașului din nordul județului au demarat în 2012. După 9 ani, timp în care două firme au fost schimbate, proiectul finanțat inițial din bani europeni este gata în proporție de 58%. Varianta de ocolire a Tecuciului are o lungime de aproape 7 km.
Conform noului contract, perioada de execuție a lucrărilor este un an.