Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați aduce la cunoștința contribuabililor faptul că, prin OPANAF nr. 347/2023 pentru modificarea unor acte normative privind înregistrarea/anularea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, a fost eliminat formularul 098 - Cerere de înregistrare în scopuri de TVA.
Rubricile din formularul 098 au fost preluate în formularul Cerere de înregistrare fiscală (anexă a formularului Cerere de înregistrare în registrul comerțului), pentru a asigura posibilitatea entităților supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerțului să solicite înregistrarea în scopuri de TVA odată cu înmatricularea/înregistrarea în registrul comerțului.
Potrivit sursei citate, „persoana impozabilă supusă înregistrării în registrul comerţului care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, respectiv de la data înregistrării în registrul comerţului, depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal formularul «Cerere de înregistrare fiscală», care reprezintă anexă la formularul «Cerere de înregistrare în registrul comerţului», având completată secţiunea corespunzătoare taxei pe valoarea adăugată”.
Înregistrarea în scopuri de TVA se consideră valabilă, potrivit reglementărilor legale în materie, începând cu data comunicării certificatului de înregistrare în scopuri de TVA emis de ANAF.