Economie

25 mai, termen-limită pentru depunerea Declarației unice

25 mai, termen-limită pentru depunerea Declarației unice

Termenul pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) este 25 mai 2023, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

Instituția recomandă ca formularul să fie depus prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv:

- prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV);

- pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru completarea şi depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

- apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60;

- prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal  https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube vor fi publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea declarației.

De asemenea, în lunile aprilie și mai, ANAF va organiza seminarii web în cadrul cărora se vor prezenta completarea și depunerea Declarației unice pentru categoriile de venituri pentru care exista obligația depunerii.

Evaluați acest articol
(0 voturi)