Cultura

Să sperăm că nu se mai distruge nimic zilele astea!

Să sperăm că nu se mai distruge nimic zilele astea!
30 palat
Palatul Administrativ Galaţi este o clădire monument istoric aflată pe teritoriul municipiului Galaţi în care funcţionează în prezent Prefectura judeţului Galaţi. Edificiul a fost construit după proiectul arhitectului Ion Mincu în perioada anilor 1904—1905 pentru a servi ca Palat Administrativ al Galaţiului care facea parte din judeţul Covurlui. Inaugurarea a avut loc la 27 aprilie 1906. Este prima lucrare a lui Ion Mincu pentru un edificiu public reprezentativ. Faţada principală, lipsită de perspectiva frontală, are în partea centrală a primului registru trei arcade cu o deschidere amplă, de factura romanică. Decoraţia registrului al doilea este în schimb minuţios elaborată, închegându-se într-o unitate echilibrată din punct de vedere compoziţional. Tot pe faţada principală, la nivelul superior, se află două statui de marmura albă — „Industria" şi „Agricultura" — opere ale sculptorului Frederic Storck, iar mai jos, două steme de bronz ale judeţului. În poliţa de asigurare a Palatului administrativ, încheiată în 1906, se precizează că imobilul are 22 de camere şi două coridoare parchetate, 23 de camere şi 7 coridoare cu mozaic, 38 de camere şi 7 coridoare cu duşumele, 21 de scări de lemn, 6 de piatră şi una de fier. Pe frontonul clădirii se găseşte instalat un ceas de mari proporţii. Fiecare oră este marcată prin câteva fraze muzicale ale nemuritorului vals „Valurile Dunării", capodopera de renume mondial a compozitorului gălăţean Iosif Ivanovici (1845—1902). Clădirea Prefecturii a fost reabilitată şi consolidată în anul 2004. Cu această ocazie au fost furate piesele din bronz ale ceasului mare din frontonul clădirii. Atunci au disparut şi micile blazoane cu ancoră, tot din bronz, prinse în feroneria scărilor. Oglinzile veneţiene din holuri au disparut fără urmă, dar nimeni nu a declanşat anchete pentru a găsi făptaşii.
Evaluați acest articol
(0 voturi)