Începând cu data de 28 ianuarie 2022, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Răsvan Angheluţă” Galaţi va fi deschisă publicului expoziţia de fotografie “Dobrogea – România, între stepele iberice şi anatoliene”, organizată în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea.
Expoziţia se constituie într-o călătorie fotografică între stepele şi semideşerturile din sudul Europei, respectiv din Dobrogea românească şi cea bulgară, în raport cu Insulele Canare, Spania continentală, Sardinia-Italia, Ungaria, Grecia şi Turcia. Vizitatorii vor putea vedea 50 de fotografii realizate de Mihai Petrescu, cercetător la Centrul Muzeal Ecoturistic ”Delta Dunării” Tulcea, după mai multe expediţii ştiinţifice efectuate de-a lungul anilor în spaţiul dobrogean şi sud-european. Fotografiile sunt însoţite de explicaţii privind importanţa naturală a habitatelor prezentate, precum şi însemnătatea culturală, legende sau aspecte istorice legate de aceste capodopere naturale.
Expoziţia de fotografie “Dobrogea – România, între stepele iberice şi anatoliene” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Răsvan Angheluţă” Galaţi până în luna iulie 2022.
O expoziţie pentru toate vârstele la Galaţi