În 20 ianuarie 1775 s-a născut André-Marie Ampere, fizician şi matematician francez. A descoperit legea interacţiei curenţilor electrici (1820) şi a propus ipoteza curenţilor moleculari pentru explicarea magnetismului corpurilor, fiind considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului. Numele său se regăseşte peste tot în viaţa de zi cu zi, amperul fiind unitatea de măsură a intensităţii curentului electric. Născut într-o prosperă familie burgheză la apogeul Iluminismului francez, Ampere a fost personificarea culturii ştiinţifice a timpului său. Tatăl său, Jean-Jacques Ampere, era un negustor înstărit, dar şi un admirator al filozofiei lui Jean-Jacques Rousseau ale cărui teorii privind educaţia, aşa cum sunt expuse în Emile, au stat la baza educaţiei lui Ampere. Rousseau susţinea că băieţii ar trebui să evite educaţia formală şi să urmeze “o educaţie de la natură”. Tatăl lui Ampere a pus în practică acest ideal permiţându-i fiului său să se instruiască liber între pereţii bibliotecii sale bine dotate. Capodoperele Iluminismului francez precum Histoire naturelle, generale et particuliere a lui Georges-Louis Leclerc, conte de Buffon, sau Encyclopedie d’Alemberta lui Denis Diderot şi Jean Le Rond au devenit astfel adevăraţii profesori ai lui Ampere. În plus, beneficiind de accesul la cele mai recente cărţi de matematică, a început să înveţe singur matematici avansate la 12 ani. Mama lui era o femeie credincioasă, aşa că Ampere a fost iniţiat în credinţa catolică în paralel cu ştiinţa Iluminismului.
