Un nou titlu de Doctor Honoris Causa acordat de UDJG
La propunerea Facultății de Drept și Ștințe Administrative, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va conferi titlul de doctor…
La propunerea Facultății de Drept și Ștințe Administrative, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va conferi titlul de doctor…
Said Riahi a venit la Universitatea Dunărea de Jos din Galați pentru a încerca să găsească o soluție privind reciclarea apelor uza…
Cea mai importantă investiție făcută de Universitatea Dunărea de Jos, de la Revoluție încoace, va începe să funcționeze în perioad…
O parte dintre specializările de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au avut un număr redus de candidați, astfel că pentr…
Peste 220 de studenți au participat astăzi la evenimentul organizat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în…
În penultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1 la futsal, United Galaţi a întâlnit joi seară în sala Polivalentă Dunărea pe Aut…
Clubul sportiv United Galaţi a anunţat vineri la orele prânzului un transfer foarte important. Este vorba de Ştefan Krstic, 29 ani…
O delegație a Universității „Dunărea de Jos” din Galați condusă de Prorectorul cu Activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și…
Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând din 2015, în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 30 mai în 2021. D…
Deocamdată, s-a apucat de demolarea construcțiilor nefuncționale din spațiul rezervat viitorului Complex sportiv - Stadion Portu R…
Marți, 21 martie 2023, începând cu ora 10.00, are loc festivitatea de inaugurare a Bibliotecii Centrale a Universității "Dunărea d…
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. ing. Marian Barbu a oficiat astăzi ceremonia de inaugurare a c…
Compania IVFuture şi Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” di…
Doctorul Alexandru Nechifor a primit votul Senatului universității, pentru a îndeplini, pentru o perioadă de șase luni de z…
Astăzi, 17 mai 2024, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul ședinței ordinare de Senat, a avut loc semnarea contr…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește, în perioada 14-16 septembrie 2023, Consiliului Național al Rectorilor. Festi…
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va fi gazda ediției a VII-a a Salonului Inovării și…
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi, prof. univ. dr. ing. habil. Barbu Marian, a efectuat o vizită de lucru în Comr…
În perioada 13-16.09.2022, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați participă la a 32-a conferință și expoziție a EAIE, cel mai m…
Emerging Economies University Rankings 2022, realizat de revista britanică The Times Higher Education, clasează Universitatea „Dun…