Se circulă liber în jurul orașelor. Gălățenii și brăilenii nu se pot vizita fără declarație pe propria răspundere
Este oficial: gălățenii care locuiesc în zona metropolitană a orașului Galați pot circula fără declarația pe propria răspundere. Autoritățile centrale au stabilit că regula se aplică pe o rază de 30 de kilometri în jurul orașelor chiar dacă acestea au sau nu au zonă metropolitană declarată din punct de vedere juridic. Explicațiile au apărut după ce autoritățile locale au interpretat în mod diferit regula Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Starea de incertitudine s-a risipit: toți cetățenii din zona metropolitană a orașului Galați pot circula fără declarație pe propria răspundere. Practic, este vorba despre aglomerările urbane de tip municipiu, inclusiv Tecuci. Locuitorii localităților din orașele menționate și din localitățile aflate în raza celor 30 de kilometri pot circula liberi, conform deciziei Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Totuși, regula celor 30 de kilometri nu se aplică gălățenilor, brăilenilor și tulcenilor care vor să se viziteze. Autoritățile centrale au stabilit că la ieșirea din județ este necesară declarația pe propria răspundere. Ca urmare, gălățenii care vor să meargă la Brăila sau să treacă Dunărea cu bacul, în județul Tulcea, vor fi amendați dacă nu completează documentul. Sancțiunile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.