Avansează lucrările la Autostrada Moldovei. Șantierul a fost fotografiat dintr-o cursă TAROM București – Iași de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
Secretarul de stat, Ionel Scrioșteanu, a anunțat că obiectivul ministerului Transporturilor este ca în 2025 să fie gata prima autostradă care să lege două provincii: Muntenia și Moldova.
„Autostrada Moldovei Se vede și din avion. Dacă zburați de la București la Iași, puteți vedea cum prinde contur Autostrada Moldovei A 7 pe toată lungimea traseului de la Ploiești la Pașcani.Ținta noastră este finalizarea celor 322 km până la Pașcani până în anul 2025, cu un an mai devreme decât este prevăzut termenul în Planul Național de Redresare și Reziliență-PNRR”, a transmis secretarul de stat, pe Facebook.