Guvernul a făcut mai multe modificări la Codul administrativ dintre care, cele mai relevante fac referire la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică.
În nota de fundamentare a actului normativ se precizează că ”ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică”
Totodată, se va înfiinţa şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului, realizându-se „o unitate de abordare” cu modul de organizare şi de conducere a ministerelor, la nivelul cărora există funcţii de secretar general, înalţi funcţionari publici, subordonaţi unor funcţii de demnitate publică şi care au ca principală atribuţie asigurarea legăturii operative dintre ministru şi conducătorii compartimentelor din minister.