Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia constituie un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați
„Astfel, cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, am participat la Sfânta Liturghie la Biserica Vovidenia din Galați.
De asemenea, alături de autoritățile locale şi alte oficialităţi, am depus buchete de flori la monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub a cărui conducere s-a înfăptuit unul dintre visurile de secole ale neamului românesc – Unirea Principatelor, primul pas important către o Românie Unită și Modernă”, a precizat Costel Fotea, pe Facebook.