Primăria municipiului Galați anunță că joi începe Street Food Festival. A treia ediția a popularului eveniment va avea loc în condiții speciale provocate de pandemia globală. De aceea, organizatorii au luat măsuri de protecție pentru participanți.
Ediția III a Street Food Festival Galați va fi organizată în locul consacrat, adică la Grădina Publică, în perioada 1 - 4 octombrie. Rulotele cu mâncare, dulciuri și băutură vor fi deschise zilnic între orele 12.00 și 23.00.
În interior vor fi respectate cu strictețe regulile impuse în contextul pandemiei.
„În ultimele luni, organizatorii au găsit formula potrivită pentru derularea unui eveniment la o scară mai mică, în condiții de siguranță, astfel încât vizitatorii să se poată bucura de mâncare delicioasă și muzică bună, alături de cei dragi. Situația actuală impune unele schimbări organizatorice. Astfel, accesul se va face în mod controlat pe o porțiune delimitată din parc, numărul maxim de participanți e limitat la 500 de persoane concomitent și se vor respecta în permanență măsurile de distanțare fizică și de prevenție, stabilite de autorități. Chiar dacă numărul food truck-urilor va fi mai mic decât în alți ani, organizatorii promit o selecție culinară diversă și foarte atractivă: burgeri, paste, burrito, deserturi italiene, mâncare indiană și multe alte surprize ale bucătăriei internaționale, care vor putea fi servite alături de o bere, o limonadă sau un vin de calitate”, a anunțat Primăria Galați.
Participanții la eveniment vor asculta muzică live oferită de DJ DEX, Smurf și Vlad Dobrescu.