Eveniment

Toate articolele

Sport

Toate articolele

Administratie

Toate articolele

Politica

Toate articolele

Cultura

Toate articolele

16 septembrie - Ziua europeană de prim ajutor

În 16 septembrie, în fiecare an este marcată „Ziua europeană de prim ajutor”, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mişcării Inte…

Catalin Radulescu

Educatie

Toate articolele

Economie

Toate articolele
Educatie

Costel Fotea: Bob suspendat și piste de biciclete spectaculoase în Pădurea Gârboavele

Costel Fotea: Bob suspendat și piste de biciclete spectaculoase în Pădurea Gârboavele

Joi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Galați, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru un proiect ambițios care va transforma Pădurea Gârboavele într-un spațiu modern de relaxare și aventură.

Proiectul include:

• Bob suspendat cu două trasee spectaculoase care vor oferi distracție și adrenalină pe tot parcursul anului. Acestea se vor întinde pe mai bine de 1,5 kilometri, atingând o altitudine maximă de 42 de metri. Traseele vor fi amenajate printre copaci, vor avea curbe strânse și chiar tuneluri, oferind o experiență unică. În plus, una dintre instalațiile de alpine coaster va fi unică în România;

• Piste de biciclete montane cu două trasee dedicate iubitorilor de ciclism, inclusiv un traseu de XCO (Cross Country Olimpic), cu o lungime totală de aproape 7 kilometri;

• Un zid de cățărare cu o înălțime de 10 metri, destinat pasionaților de sporturi extreme și escaladă;

• Loc de joacă și zonă de relaxare: echipamente moderne pentru copii, spații verzi, foișoare și facilități pentru întreaga familie;

• Amfiteatru exterior: un spațiu dedicat evenimentelor culturale și recreative.

„Această investiție reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii de agrement din județul Galați. Îmi doresc enorm ca Pădurea Gârboavele să devină una dintre cele mai atractive destinații de agrement din regiune, un loc unde atât gălățenii, cât și turiștii să aibă parte de distracție și relaxare în natură. Bobul suspendat și pistele de biciclete vor aduce un plus unic de adrenalină și distracție, iar faptul că una dintre dintre instalațiile de alpine coaster este unică în România ne entuziasmează și mai mult”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. 

Valoarea investiției este de peste 15 milioane de lei (peste 3 milioane de euro), iar proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii de agrement și atragerea unui număr cât mai mare de turiști în zonă.

Cu noile atracții incluse în acest proiect, Pădurea Gârboavele va deveni un loc și mai dorit de pasionații de adrenalină. În prezent, parcul de aventură Escapeland este deja unul dintre cele mai apreciate locuri de agrement din județul Galați, iar aceste noi facilități vor transforma zona într-o destinație de top pentru cei care caută distracție și aventură.

Evaluați acest articol
(0 voturi)