Președintele CJ Galați, Costel Fotea, a anunțat semnarea unui contract de finanțare cu fonduri europene, în valoare de aproape 14,5 milioane de lei, destinat modernizării Secției de Cardiologie din cadrul Spitalul Județean Galați. Proiectul, intitulat „Inimi Sănătoase –Comunități Puternice”, vizează dotarea unității medicale cu 80 de echipamente de ultimă generație.
„Am semnat un contract de finanțare cu fonduri europene, în valoare de aproape 14,5 milioane de lei, pentru proiectul ‘Inimi Sănătoase – Comunități Puternice’, prin care vom dota Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Galați cu un set de 80 de echipamente de ultimă generație”, a declarat Costel Fotea.
Investițiile din ultimii ani au schimbat semnificativ capacitatea de intervenție a medicilor gălățeni. În 2020, la spitalul din Galați a fost montat primul stent, iar în 2021 s-a realizat primul implant de stimulator cardiac. De atunci și până în prezent, aproape 2.500 de astfel de intervenții au fost efectuate, fiecare reprezentând o șansă în plus la viață pentru pacienți.
Prin noul proiect derulat de Consiliul Județean Galați, autoritățile își propun să dezvolte un centru puternic de cardiologie intervențională, capabil să răspundă rapid și eficient cazurilor grave.
Lista echipamentelor ce vor fi achiziționate este una complexă și include un aparat de radiologie tip C-ARM pentru intervenții cardiovasculare, două ecocardiografe, dar și un sistem modern pentru monitorizarea pacienților cu stimulatoare cardiace, dotat cu aparat de cartografiere color 3D, generator de radiofrecvență și pompă de irigare.
De asemenea, secția va beneficia de o stație centrală de monitorizare a funcțiilor vitale, capabilă să urmărească simultan starea a 26 de pacienți, precum și de echipamente esențiale precum defibrilatoare, injectomate, tensiometre și dispozitive portabile pentru monitorizarea tensiunii și a activității cardiace.
„Investim în dotarea spitalelor, în tehnologie modernă și, mai ales, în sănătatea oamenilor!”, a transmis Costel Fotea.